Profa de sex care a „traumatizat pe viaţă” un elev de 15 ani:  „Am ajuns într-un punct în care fiica ei îmi spunea «tata»”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O profesoară din Marea Britanie este acuzată de unul din elevii săi că „l-a traumatizat pe viaţă”. Femeia a întreţinut relaţii sexuale cu băiatul minor de peste 50 de ori, adolescentul mărturisind că relaţia lor era atât de serioasă încât fiica femeii îi spune „tată”.

O profesoară în vârstă de 30 de ani din Marea Britanie, Caroline Berriman, este acuzată că şi-a sedus unul din elevi, pe atunci în vârstă de 15 ani. 

Potrivit băiatului, relaţia cu profesoara care îi oferea meditaţii la engleză şi matematică a început să evolueze când aceasta i-a cerut numărul de telefon. După câteva plimbări cu maşina şi mai multe filme vizionate la ea acasă, lucrurile au devenit serioase. „Am ajuns într-un punct în care fiica ei îmi spunea «tata». Îi spuneam mere că sunt doar prietenul mamei ei‟, a declarat băiatul. 

Cei doi au făcut sex neprotejat de mai bine de 50 de ori, iar Berriman i-a propus tânărului să fugă împreună, spunându-i că un refuz „i-ar frânge inima fiicei ei‟.

Adolescentul se declară şocat de pedeapsa pe care a primit-o femeia, o suspendare de doi ani, susţinând că aceasta „l-a traumatizat pe viaţă”. Profesoara riscă o pedeapsă de 250 de ore de muncă în folosul comunităţii. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite