Îmbrăţişări cu pumni: un bărbat care oferă turiştilor „îmbrăţişări gratuite” în New York devine violent cu persoanele care nu-l plătesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 24 de ani cunoscut pentru că oferea „îmbrăţişări gratuite” străinilor în celebra interesecţie Times Square din New York a fost arestat joi, după ce a bătut şi jefuit o turistă canadiană care nu a vrut să-i ofere bani în schimbul serviciului. Individul are o istorie de a deveni violent cu persoanele care nu-l plătesc sau râd de el, scrie „The New York Times”.

Jermaine Himmelstein este un personaj recurent în cea mai aglomerată intersecţie pedestră din Statele Unite, însă intenţiile sale aparent blânde prin afişarea unui semn pe care scrie „îmbrăţişări gratuite” ascund în fapt o afacere care degenerează uneori în violenţă.

În mod normal, oamenii care oferă îmbrăţişări gratuite pe stradă, cu scopul de a-i face să uite pentru un moment de grijile cotidiene, rămân la convenţia impusă de numele activităţii; însă Himmelstein oferă în plus şi posibilitatea de a face o poză îmbrăţişării în schimbul sumei de 1 dolar.

Deşi „clienţii” nu au nicio obligaţie legală de a-l plăti, şi câteodată sunt înştiinţaţi de costul pozei doar după ce o fac, tânărul devine agresiv faţă de cei care nu vor să îl plătească, iar urmările sunt câteodată violente, precum în cazul turistei canadiene.

Femeia, în vârstă de 22 de ani, nu a vrut să plătească poza, iar drept răspuns a fost atacată cu pumnii de Himmelstein, ajungând apoi cu faţa umflată la spital. Antreprenorul stradal a fost arestat şi acuzat de jaf. 

Dar Himmelstein nu se află la primul incident de acest gen: el a fost arestat de nu mai puţin de 16 ori în trecut pentru astfel de violenţe, operând iniţial din Washington D.C.

În trecut, el însuşi a povestit o întâmplare în care s-a simţit lezat că o studentă căreia îi oferise o îmbrăţişare l-a refuzat pentru că are un iubit, tânărul crezând că este luat la mişto. Acesta a umplut o cutie de suc cu apă şi i-a aruncat-o în faţă, aruncând apoi cu obiecte similare până când „i-a umflat faţa”, după spusele sale, fiind arestat apoi pentru asalt.

Alte incidente raportate de trecători s-au petrecut în luna aprilie, atunci când a agresat o femeie de 25 de ani la metrou strigând „O să mă respecţi când te bat până devii inconştientă”, iar în 2013 i-ar fi spus unei alte femei „Atac oameni atunci când sunt nervos”.

Chiar şi atunci când nu este violent, Himmelstein abordează câteodată trecătorii până la limita hărţuirii; un reportaj din 2013 povesteşte cum acesta a insistat să ofere o îmbrăţişare unei studente chiar şi după ce aceasta i-a zis că e germofobă (n.r. - persoană care are fobie de a contracta germeni, evitând pe cât posibil contactul fizic cu alte persoane) pentru a scăpa de el.

Părinţii lui Himmelstein nu erau la curent cu activităţile fiului, însă au declarat pentru cotidianul american că el suferă de autism şi „vine dintr-un loc unde îi oferim multe îmbrăţişări”.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite