400 de kilograme de cocaină, găsite într-o sculptură de cal încrustată cu diamante

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La scurt timp după ce în portul Constanţa se înregistra cea mai mare captură de cocaină din istoria României, o performanţă similară a autorităţilor vamale s-a petrecut în Noua Zeelandă, relatează Radio NZ.

Doi bărbaţi au fost arestaţi, vineri seară, pe Aeroportul Internaţional din Auckland după ce au fost acuzaţi că au participat la un transport de cocaină în interiorul unei sculpturi extravagante: un cal încrustat cu diamante, cântărind peste 400 de kilograme.

35 de pachete de cocaină au fost găsite în interiorul capului sculpturii, valorând aproape 14 milioane de dolari pe piaţia neagră. 

Cele două persoane arestate au fost un cetăţean mexican în vârstă de 44 de ani şi un american în vârstă de 56 de ani, iar drogurile au provenit din Mexic. Sculptura a fost transportată pe mare din Mexic şi ajunsese în Noua Zeelandă în luna mai.

Captura a fost surpriză chiar şi pentru autorităţi, care au declarat că poliţia obişnuieşte să captureze în medie doar 250 de grame de cocaină pe an.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite