VIDEO Zicu a reuşit un super-gol pentru Petrolul în meciul cu Anji Machacikala

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ianis Zicu (în roşu) a făcut spectacol pentru Petrolul
Ianis Zicu (în roşu) a făcut spectacol pentru Petrolul

La al doilea său meci sub tricoul Petrolului, Ianis Zicu a deschis scorul cu un şut de senzaţie, în partida amicală cu Anji Machacikala.

Petrolul a pierdut partida cu 2-1, ruşii întorcând soarta meciului în ultimele minute, dar "lupii" au acuzat arbitrajul părtinitor al ruşilor şi au realizat de ce Anji a interzis televizarea meciului. "Am jucat bine, a fost un antrenament reuşit, dar nu am înţeles maniera de arbitraj. Mutu a dat un gol valabil, dar a fost anulat, după care arbitrul a dictat un penalty aiurea şi s-a făcut că nu vede ofsaidul de la golul doi. Pe noi nu ne interesează aceste rezultate, vrem doar să ne facem antrenamentele şi să creştem de la meci la meci, asta e cel mai important. I-am dominat pe ruşi în multe momente, am jucat mai bine decât ei, iar asta ne face să fim încrezători, păcat că n-am fost lăsaţi să câştigăm. Ne pregătim în continuare, suntem pe drumul cel bun”, a declarat fundaşul Geraldo Alves. 

De altfel, pe siteul oficial al ruşilor a fost postat un rezumat al meciului care cuprinde numai faze favorabile lui Anji, lipsind chiar şi golul marcat de Mutu şi anulat pentru un henţ imaginar. Cu toate acestea, la secunda 40 de poate vedea bijuteria reuşită de Ianis Zicu.

Mustivar şi Boudjemaa au fost menajaţi

Cei doi mijlocaşi n-au putut evolua în partida cu Anji, ambii fiind uşor accidentaţi. În timp ce Sony a primit o lovitură în gamba dreaptă în partida cu Sturm Graz, Damien acuză dureri intercostale, în urma unui duel la antrenament. Contra speră, însă, ca amândoi să revină la antrenamente începând de mâine, iar miercuri să îi folosească la amicalul cu FK Jagodina.

Petrolul – Anji 1-2 (1-0)
Marcatori: Zicu (10) / Asildarov (85-pen), Serderov (88)
Petrolul: Pecanha – Alcenat, Geraldo, Gerson, Beţa – Teixeira, Romario – Priso, Zicu, Fernandez – Mutu (cpt).
În repriza secundă, Petrolul a început în formula: Bornescu – Achim, Manasse, Hoban, Guilherme – Romario (75 Geraldo), De Lucas – Chiriţă, Mutu (75 Fernandez), Morar – Camara.

    

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite