VIDEO Halep la Beijing: Simona a explicat de ce a pierdut a 12-a finală. „A fost prea mult ce s-a întâmplat sâmbătă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep
Simona Halep

Simona Halep a cedat pentru a patra oară în acest an într-o finală, iar impresia a fost că, mai ales în primul set, româncă n-a jucat la nivelul ei cel mai înalt.

După ce a cedat şi în finalele de la Roma, French Open şi Cincinnati, toate în 2017, constănţeanca a ratat trofeul şi la China Open.

Doar că, de această dată, s-a consolat cu faptul că parcursul de la Beijing a propulsat-o pe locul 1 WTA.

„Faptul că voi fi numărul 1 în lume, e un vis devenit realitate. Vreau să mă bucur de acest moment. Am vrut să câştig astăzi, titlul însemna mult. A fost puţin dificil pentru mine. M-am simţit un pic obosită, picioarele mele n-au mai fost la fel de proaspete. Nu m-am putut odihni foarte bine. A fost prea mult ziua de sâmbătă. Corpul meu a avut de suferit după meciul cu Ostapenko. Chiar dacă nu erau trei seturi sau ceva de genul ăsta, m-am simţit puţin diferit din cauza fericirii trăite. Cred însă că am luptat până la final şi sunt foarte fericită pentru asta. Mulţumesc tuturor pentru că au venit, sunt nişte suporteri extraordinari în China. Voi reveni aici, sper că voi juca cel puţin la fel de bine“, a spus românca.

VEZI FESTIVITATEA DE PREMIERE ŞI DECLARAŢIILE SPORTIVELOR

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite