CM 2014. VIDEO Argentina şi Nigeria s-au calificat în optimi. Messi a reuşit o „dublă“, Iran a înscris primul său gol

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Argentina şi Nigeria, calificatele grupei F în optimile de finală ale CM 2014  FOTO Reuters
Argentina şi Nigeria, calificatele grupei F în optimile de finală ale CM 2014  FOTO Reuters

Miercuri s-au disputat ultimele două partide ale grupei F, în care Argentina a învins Nigeria (3-2), iar Bosnia-Herţegovina a câştigat duelul cu Iran (3-1).

Confruntarea dintre Nigeria şi Argentina a avut un start intens, sud-americanii deschizând scorul încă din minutul trei, prin Lionel Messi, acesta devenind primul fotbalist care punctează în poarta formaţiei africane la această ediţie de Campionat Mondial. Replica Nigeriei nu a întârziat să apară şi, două minute mai târziu, Ahmed Musa a adus egalarea cu un şut la colţul lung.
În prelungirile primei reprize, acelaşi Messi şi-a adus echipa în avantaj, dintr-o lovitură liberă obţinută de tot de el (45+1'). Nigerienii au revenit în a doua parte a jocului, prin acelaşi Musa (47'), însă Marcos Rojo a reuşit să readucă în avantaj formaţia lui Alejandro Sabella, închizând tabela (50') şi determinând rezultatul final, 3-2 în favoarea Argentinei.

Vezi aici rezumatul video al meciului Argentina - Nigeria 3-2

În celălalt meci, Bosnia&Herţegovina a învins Iranul, controlând jocul încă de la începutul acestuia. Edin Džeko a deschis scorul în minutul 23, Miralem Pjanici a majorat (59'), iar spre finalul meciului, Iran a reuşit să înscrie primul său gol la Campionatul Mondial, prin Reza Ghoochannejhad (82'). Tabela a fost închisă de Avdija Vrsajevici un minut mai târziu, „parafând“ victoria de 3-1 a bosniecilor.

Vezi aici rezumatul video al meciului Bosnia - Iran 3-1

Clasamentul grupei F (primele două se califică în optimile de finală CM)

  • Argentina: 9p
  • Nigeria: 4p
  • Bosnia&Herţegovina: 3p
  • Iran: 1p

NIGERIA - ARGENTINA: 2-3

Min. 63 Lionel Messi părăseşte terenul, fiind înlocuit de Alvarez.

Min. 50 GOL! Argentinienii execută lovitura de colţ şi revine în avantaj, prin Rojo.

Min. 48 Di Maria şutează la poarta nigerienilor, Eneyama scoate în corner.

Min. 47 GOL! Nigeria debutează în a doua repriză printr-un gol, marcat de Musa, care aduce egalarea.

Min. 45+1  GOL! Messi e faultat de Omeruo, obţine o lovitură liberă, execută şi aduce Argentina în avantaj.

Min. 44 Messi execută o lovitură liberă pe spaţiul porţii nigerienilor, aproape de vinclu, dar Eneyama apără.

Min. 36 Aguero a înlocuit de Lavezzi, fiind suspect de o accidentare.

Min. 30 Di Maria şutează de la distanţă la poarta nigerienilor, dar Eneyama respinge în corner.

Min. 20 Messi a obţinut o lovitură liberă, însă a şutat fără probleme pentru portarul nigerienilor.

Min. 15 Aguero ratează ocazia de a aduce Argentina în avantaj, după o centrare direct în braţele goalkeeperului nigerian Eneyama.

Min. 5 GOL! Nigeria vine imediat cu replica, prin Musa, care preia o pasă de la Babatunde şi egalează. Nigeria a bifat cel mai rapid gol reuşit de această echipă vreodată la un Campiont Mondial.

Min. 3 GOL! Messi deschide scorul încă de la debutul partidei, printr-un şut cu stângul.

ECHIPE DE START

Nigeria: Eneyama - Ambrose, Omeruo, Yobo, Oshaniwa - Mikel, Onazi - Odemwingie, Babatunde, Musa - Emenike. Selecţioner: Stephen Keshi.

Argentina: Romero - Zabaleta, Garay, Fernandez, Rojo - Gago, Mascherano, Di Maria - Messi - Aguero, Higuain. Selecţioner: Alejandro Sabella.


BOSNIA&HERŢEGOVINA - IRAN: 3-1

Min. 83 GOL! Bosniecii marchează al treilea lor gol prin Vrsajevici. 

Min. 82 GOL!  Iran marchează primul gol la Campionatul Mondial, prin Ghoochannejhad. 

Min. 59 GOL! Bosniecii majorează scorul prin Pjanici.

Min. 23 GOL! Bosnia&Herţegovina a înscris prin acelaşi Dzeko.

Min. 4 Bosniacii au ratat şansa de a deschide scorul, după ce Dzeko a şutat peste bara transversală.

ECHIPE DE START

Bosnia&Herţegovina: Begovic - Mujdza, Sunjici, Spahici, Kolasinac - Hajrovici, Besici, Pjanici, Lulici - Dzeko, Ibisevici. Selecţioner: Safet Susici.

Iran: Haghighi - Montazeri, Hosseini, Sadeghi, Pooladi - Nekounam, Teymourian - Dejagah, Haji Safi, Shojaei - Ghoochannejhad. Selecţioner: Carlos Queiroz.

Ştiri pe aceeaşi temă:

CM 2014. Rezultatele şi rezumatele tuturor meciurilor disputate în Brazilia

Adevărul Live: Câte etape de suspendare riscă Luis Suárez pentru atacul „canibalic” asupra lui Giorgio Chiellini?

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite