Simona Halep a ajuns la a 23-a săptămână ca lider mondial. Pe ce loc e în clasamentul all-time

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep FOTO AFP
Simona Halep FOTO AFP

25 de jucătoare au ocupat locul unu WTA de la introducerea acestei ierarhii, în 1975. Chris Evert a fost primul lider mondial, Simona Halep este actualul.

Simona Halep intră astăzi în a 23-a săptămână ca lider mondial. A ajuns pe această poziţie pe 9 octombrie 2017, la finalul turneului de la Beijing de anul trecut, întrcere la care a ajuns până în ultimul act. Pe parcursul acestei competiţii, ea a învins-o şi pe Maria Şarapova pentru prima dată în carieră. Românca a cedat primul loc după finala Australian Open , fiind devansată de Caroline Wozniacki, dar şi-a recuperat poziţia pe 26 februarie după turneul de la Doha, la care daneza nu s-a înscris.

Cu totul, Simona a strâns aşadar 23 de săptămâni în fruntea clasamentului WTA, întrecându-le pe rusoaica Maria Şarapova şi pe americanca Tracy Austin. Este pe locul 14 într-un clasament all-time dominat de Steffi Graf, Martina Navratilova şi Serena Williams, care au petrecut peste 300 de săptămâni în top. Halep mai poate urca încă o poziţie fără probleme, ţinând cont că va mai acumula cel puţin cinci săptămâni ca lider mondial, adică până la finalul turneului de la Madrid, pe care l-a câştigat anul trecut.

Săptămâni pe primul loc WTA
1.Steffi Graf 377
2. Martina Navratilova 332
3. Serena Williams 319
4. Chris Evert 260
5. Martina Hingis 209
6. Monica Seleş 178
7. Justine Henin 117
8. Lindsay Davenport 98
9. Caroline Wozniacki 79
10. Victoria Azarenka 51
11.  Amelie Mauresmo 39
12. Angelique Kerber 34
13. Dinara Safina 26
14. Simona Halep 23
15. Maria Şarapova şi Tracy Austin 21

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite