Sharapova, prima finală de la revenirea în circuit: Maria va urca 20 de locuri în clasament! Pe ce poziţie va ajunge

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Maria Sharapova a reuşit cea mai bună performanţă de a ei din 2017: a legat, în premieră, patru victorii şi, duminică, va juca în finala de la Tianjin cu trofeul pe masă.

Maria Sharapova a ajuns la 14 victorii şi şapte eşecuri în acest an în care a revenit pe teren în luna aprilie, după suspendarea primită pentru dopaj.

Rusoaica de 30 de ani a avut un parcurs excelent la Tianjin, acolo unde, pe rând, a trecut de Begu, Linette, Voegele şi, astăzi, de Peng (25 WTA), scor 6-3, 6-1. Sharapova n-a pierdut niciun set în drumul ei spre finală, acolo unde, duminică, o va întâlni pe Sabalenka (102 WTA).

Graţie parcursului de la Tianjin, Sharapova şi-a asigurat o urcare de 20 de locuri în clasamentul mondial, urmând să ajungă până pe poziţia a 66-a.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite