Serena, oripilată de medicii americani: „Unora nu le pasă de noi!“. Williams, declaraţii incendiare pentru BBC
0
Serena Williams e o sportivă extrem de apreciată, fiindcă ştie să vorbească şi despre subiecte mai profunde decât cele legate strict de tenis.
Serena Williams se implică, în mod constant, în diverse acţiuni pentru drepturile femeilor, iar experienţa groaznică pe care a trăit-o în momentul în care a născut-o pe fetiţa ei, Alexis Olympia, a marcat-o pe viaţă.
Pe scurt, americanca de 36 de ani a pierdut o cantitate mare de sânge, a avut nevoie de două săptămâni de spitalizare şi, ulterior, a mărturisit că a fost chiar aproape de moarte din cauza unor complicaţii medicale.
De atunci, Serena a abordat ori de câte ori a putut subiectul legat de problemele sistemului medical din SUA. Acum, înainte de Indian Wells, ea a vorbit pentru BBC, declaraţiile ei fiind preluate şi de Digi Sport.
Ce a spus?
*Medicii nu ne ascultă, ca să o spun direct. Ar putea fi timpul pentru femei să se simtă confortabil purtând discuţii inconfortabile. Eu am fost într-o situaţie fericită, pentru că îmi cunosc foarte bine organismul şi i-am spus doctorului: <<Nu mă simt bine, ceva nu e în regulă>> şi imediat m-a ascultat.
*A fost extraordinară, am avut un doctor de-a dreptul minunat. Din păcate, multe femei afro-americane şi de culoare n-au parte de aceeaşi experienţă pe care am avut-o eu.
*De asemenea, sunt anumite lucruri la care suntem predispuse din punct de vedere genetic. Aşa că ţi se rupe inima, ştiind că unora dintre doctori nu le pasă de noi.
*Când am trecut prin ce am trecut, ar fi fost cu adevărat dificil dacă n-aveam parte de îngrijirea medicală pe care am avut-o şi să îmi imaginez alte femei care vor trece prin aceleaşi lucruri fără să aibă parte de acelaşi tratament, fără aceeaşi reacţie şi e supărător.