Se gândeşte Gheorghe Hagi la Naţională?
0Antrenorul Farului, Gheorghe Hagi, este rugat de mulţi oameni din fotbal să preia selecţionata de seniori. Nimeni de la Casa Fotbalului nu l-a căutat însă.
Ionel Dănciulescu i-a transmis lui Gică Hagi că ar trebui să preia naţionala României. „Gică, vino tu la Naţională şi construieşte! Ia proiectul şi salvează-ne pe toţi!", a spus Dănciulescu la Digi Sport.
„Ca să faci acest proiect trebuie să-i aduci pe cei mai buni, care ştiu cu ce se mănâncă fotbalul. Avem tineri foarte talentaţi, trebuie să-i ajutăm", a răspuns „Regele” care a mai condus selecţionata de seniori în 2001, demisionând după ce „tricolorii” au ratat calificare la Mondialele din 2002.