Roland Garros: Djokovici - Nadal, episosul 44. Cel mai tare sfert de finală din istoria unui Grand Slam
0Liderul mondial Novak Djokovici şi Rafael Nadal, de nouă ori campion la Roland Garros, vor juca astăzi în sferturile de finală ale Grand Slamului de la Paris.
Ceea ce s-a anticipat încă de la tragerea la sorţi se va produce astăzi. Novak Djokovici şi Rafael Nadal vor lupta pentru un loc în semifinale, în ceea ce a fost numit de specialişti drept cel mai puternic sfert de finală din istoria Grand Slamurilor.
Pe de o parte e Novak Djokovici, liderul mondial, invincibil în acest sezon, căruia îi lipseşte un Grand Slam din palmares: Roland Garrosul. De cealaltă parte, Rafa Nadal, de nouă ori campion la Paris, regele zgurii.
La meciuri directe, Nadal are 23-20 în faţa lui Djokovici, 6 dintre victorii venind chiar la Paris.
Meciul are loc în jurul orei 17.30, după partida dintre Serena Williams şi Sarra Errani, care se va juca la ora 16.00.