Roger Federer, campion la Stuttgart: a câştigat al 98-lea titlu al carierei şi revine pe primul loc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Roger Federer FOTO Hepta
Roger Federer FOTO Hepta

Roger Federer a câştigat turneul de la Stuttgart, depăşindu-l în finală pe canadianul Milos Raonici, scor 6-4, 7-6.

Roger Federer a câştigat ieri turneul de la Stuttgart, depăşindu-l în finală pe canadianul Milos Raonici, scor 6-4, 7-6. Vorbim despre al 98-lea titlu din cariera elveţianului.  Începând de luni, Federer, 36 de ani, îi ia locul lui Rafael Nadal în topul ATP, poziţie pe care a mai ocupat-o timp de 309 săptămâni.

Anul trecut, Federer a început sezonul pe iarbă tot la Stuttgart, unde a pierdut în primul meci în faţa lui Tommy Haas, scor 6-2, 6-7 (8), 4-6. Însă după acel eşec, fostul lider ATP nu a mai cedat niciun set pe iarbă, impunându-se atât la turneul de 500 de puncte de la Halle, cât şi la Wimbledon.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite