Revolta lui Ionel Dănciulescu: “Vrem doar ca meciurile să se joace pe teren, fără alte presiuni sau intervenţii”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ionel Dănciulescu
Ionel Dănciulescu

Directorul sportiv al echipei Dinamo, Ionel Dănciulescu, a spus că formaţia sa a avut cel mai mult de suferit în urma deciziilor eronate ale arbitrului Rusandu la meciul cu Pandurii.

"Mereu am avut meciuri grele cu Pandurii şi la fel a fost şi de data aceasta. Am avut parte de un joc spectaculos, cu multe goluri, dar şi cu greşeli mari de arbitraj. Îmi pare rău că echipa din Târgu Jiu încearcă să pună presiune pe arbitrii şi să scoată în evidenţă doar greşelile comise în dezavantajul lor, deşi noi am suferit cel mai mult în urma deciziilor eronate ale centralului. În primul rând, ne-a refuzat două penaltiuri clare, unul comis de Fernandez la Palici, la scorul de 1-0 pentru noi, şi celălalt la henţul absolut evident al lui Unguruşanu la şutul lui Matei. Mai mult decât atât, eroarea de la golul lui Gnohere, despre care ei spun că a influenţat rezultatul partidei, n-a fost o greşeală de arbitraj, ci una de portar", a declarat Dănciulescu, conform Mediafax. Oficialul dinamovist a acuzat comportamentul oficialilor şi jucătorilor gorjeni la adresa brigăzii de arbitri: "Deşi nu ne-a picat nici nouş bine cş am fost privaţi de două lovituri de la 11 metri n-am încercat să ne victimizăm şi să dăm vina pe arbitraj pentru rezultatul de egalitate. Cred că ar fi mai bine să ne concentrăm mai mult pe jocul echipelor noastre pentru că mai avem mult de lucrat pentru a ajunge la nivelul la care ne dorim şi cred că ar fi mai bine dacă nu am mai încerca să influenţăm maniera de arbitraj sau să cerem arbitrilor să ne ajute. În contextul în care următorul meci pe care îl jucăm în acest sezon va avea loc tot aici şi tot împotriva Pandurilor, sper ca încercările de a pune presiune pe arbitrii să nu dea rezultate. Spun asta după ce am văzut ce au spus conducătorii gorjenilor la finalul meciului, dar şi după ce am văzut cum s-au purtat şi cum au vorbit jucătorii şi unii oficiali ai gazdelor cu brigada de arbitrii. Am jucat şi eu fotbal şi am mai văzut discuţii pe tunel, dar ce au făcut gorjenii aseară a fost exagerat. Eu nu îmi doresc altceva decât un arbitraj corect şi echilibrat şi sa vorbim mai mult despre echipele noastre şi despre jocul lor. Vrem doar ca meciurile să se joace pe teren, fără alte presiuni sau intervenţii".

Formaţia Pandurii Târgu Jiu a remizat, sâmbătă seară, pe teren propriu, scor 2-2, cu echipa Dinamo, într-un meci din etapa a IX-a a Ligii I, în care oaspeţii au înscris al doilea lor gol în minutul 90+4.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite