Răspunsul legendarului Ienei la atacul suburban al soţiei lui Reghecampf
0
Ana Maria Prodan, soţia lui Reghecampf, l-a atacat suburban pe Emeric Ienei, antrenorul care a adus Cupa Campionilor Europeni la Bucureşti şi unul dintre cei mai respectabili tehnicieni din istoria fotbalului românesc. Replica lui Nea Imi nu s-a lăsat aşteptată.
Tehnicianul, care a împlinit 78 de ani în luna martie, a dat din nou dovadă de bun simţ şi nu a intrat în jocul Prodancei. „Am auzit ce a declarat despre mine. Îmi pare rău că s-a ajuns aici. Eu nu am făcut altceva decât să spun ce am văzut în presă, că jucătorii lui Gâlcă se întâlneau cu familia Reghecampf înaintea unor meciuri importante şi acest lucru nu mi s-a părut fair-play faţă de Gâlcă. Dânsa mi-a adresat cuvinte grave, o atitudine destul de incorectă pe care soţia unui fost jucător de-al meu a avut-o. Eu l-am respectat pe jucătorul Reghecampf, chiar l-am apreciat, a jucat la mine în echipă când i-am fost antrenor. Nu îmi amintesc să fi avut vreun conflict cu el. Dar, iată că ajunge o doamnă, dacă îi pot spune aşa, să vorbească astfel despre mine. Mă rog, dânsa e cam deplasată”, a declarat Ienei pentru ProSport.
„Ienei o ţine una şi bună că Reghe a încercat să atragă jucătorii de parte lui. Omul este... Fără cuvinte :) chiar nu merită să vb despre el. Exact cum am spus. Un bătrân uitat de ani care trăieşte din amintiri. Nu mi aduc aminte dacă Ienei a jucat finală de CL în cariera lui. Să i fie ruşine că vb în continuare despre un subiect penibil. Reghe nu are ce să caute în România. Ienei poate a uitat ce nivel a atins Reghe. Dar la vârsta asta uiţi, faci pipi pe tine... Ajungem toţi aici... Dumnezeu să l ierte şi să i dea minte pe ultima sută de metrii“, a fost mesajul suburban al Prodancei, pe care îl publicăm cu menţiunea că toate greşelile gramaticale îi aparţin autoarei.