Marius Şumudică, "sabotat" de Comisia de Recurs a FRF

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marius Şumudică FOTO Mediafax
Marius Şumudică FOTO Mediafax

Marius Şumudică, antrenorul Astrei, a făcut recurs la sancţiunea de suspendare a sa pe o perioadă de şase luni, ca urmare a faptului că a pariat pe diverse competiţii fotbalistice.

Apelul lui Marius Şumudică ar fi trebuit să se judece azi, însă la Comisia de Recurs a FRF s-au prezentat doar doi din cei cinci membri, iar numărul minim admis pentru desfăşurarea unei şedinţe este de trei membri. 

"Azi (n.r. vineri, 4 martie) trebuia să fie o şedinţă extraordinară, dar nu s-au prezentat decât doi membri din Comisie. Am intrat în sală cu avocatul şi erau doar doi din completul de judecată. Mi s-a transmis că trebuie cel puţin 3 din cei 5 şi că, atunci, rămâne o amânare pentru marţi. Două persoane au plecat aseară în străinătate şi la a treia nu am înţeles despre ce era vorba. E de înţeles, într-un final, fiindcă noi am depus apelul seara, târziu. Avocatul a lucrat la el până la 17:00 - 18:00, după ce am primit motivarea la 11:00 - 12:00", a declarat Marius Şumudică, în cadrul emisiunii "Digi Sport Matinal".

"În motivare scrie că am pariat în decurs de nu ştiu câte luni de zile, în total 30 şi ceva de evenimente, dintre care doar două din Liga 1, în rest altele. Din 300 de evenimente descoperite, 270 erau baschet, tenis, altceva decât fotbal", a mai spus tehnicianul suspendat al Astrei.

Şumudică va asista mâine seară la meciul dintre Astra şi Viitorul, dar va sta în tribună şi va evita să dea orice fel de indicaţie.

"Decizia este executorie, nu am fost la antrenament şi nici nu am vorbit la telefon cu nimeni. Nu am discutat nici cu Bogdan Andone. Nici nu le-am răspuns jucătorilor, am văzut că m-au sunat, probabil, să îmi ureze la mulţi ani, dar am evitat orice contact, le-am spus să îmi trimită mesajele pe WhatsApp.

Speram, de ziua mea, să pot măcar să fiu alături de echipă la antrenament, să le transmit ceva înainte de următorul meci. Nici când eram concediat nu am stat mai mult de două săptămâni acasă, fără echipă. O să merg la meci, dar o să stau în tribună şi nici nu o să vorbesc la telefon, ca să nu se interpreteze. Le va fi greu fără mine, am muncit 9 luni la această echipă", a încheiat tehnicianul.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite