Manny Pacquiao, ales senator în Parlamentul Filipinelor
0
Fostul campion mondial la box Manny Pacquaio a fost ales senator în Filipine, în cadrul alegerilor parţiale pentru camera superioară a legislativului ţării, relatează ESPN.
Pacquiao a primit peste 16 milioane de voturi în alegerile care au avut loc în urmă cu o săptămână, ale căror rezultate au fost confirmate joi. Fostul boxer a intrat pe locul al şaptelea din cei 12 candidaţi care vor completa Senatul statului asiatic până în 2022.
În cadrul ceremoniei de proclamare, „Pac-man” a fost anunţat de un membru al comitetului electoral în modul în care o făceau crainicii de ring la galele de box şi introdusdrept „campionul poporului”, în uralele celor prezenţi.
Pacquiao a fost anterior membru al Camerei Reprezentanţilor din 2010 până în 2016, însă a fost criticat pentru absenţele sale dese din plen cauzate de cariera de pugilist.
Însă sportivul filipinez şi-a anunţat retragerea din activitate în luna aprilie, după ce a câştigat meciul cu americanul Timothy Bradley, şi a declarat că se va concentra pe cariera sa politică.
Media locală speculează că Pacquiao ar putea preşedinţia ţării la următoarele alegeri, din 2022, atunci când fostul sportiv ar deveni eligibil pentru funcţie. Constituţia Filipinelor trece vârsta de 40 de ani ca vârstă minimă pentru a candida la şefia statului; fostul boxer are în acest moment 37 de ani.
Pe numele său adevărat Emmanuel Dapidran Pacquiao, fostul sportiv este una dintre cele mai apreciate şi cunoscute personalităţi din ţara asiatică, printre altele şi pentru povestea sa excepţională de viaţă. Provenind dintr-o familie săracă din zona rurală, filipinezul s-a apucat de box la 12 ani şi a devenit unul dintre cei mai renumiţi sportivi din lume, câştigând titluri mondiale la opt categorii de greutate diferite.
„Pac-man”, cum a fost poreclit boxerul filipine, şi-a anunţat retragerea din activitate în urma victoriei de pe 9 aprilie în faţa americanului Timothy Bradley, terminând cu un record de 58 de victorii, şase înfrângeri şi două egaluri. Marco Antonio Barrera, Oscar de la Hoya şi Shane Mosley se numără printre pugiliştii înfrânţi în ring de Pacquiao, care a pierdut însă în 2015 o mult-aşteptată şi controversată partidă cu Floyd Mayweather.
Fostul sportiv a declarat însă că este dispus să-şi reprezinte ţara la Jocurile Olimpice de la Rio, în cazul în care o propunere a forului pugilistic mondial de a permite şi participarea boxerilor profesionişti în competiţia olimpică va fi aprobată pe ultima sută de metri.