Meci de antrenament pentru roş-albaştri: Steaua-Avântul Bârsana 4-0. Kapetanos şi Răduţ, eroii de la Berceni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Steaua-Avantul Barsana / Echipa lui Reghecampf a avut o misiune uşoară în şaisprezecimile Cupei României, învingând echipa maramureşeană de liga a IV-a cu un sec 4-0. Răduţ şi Kapentanos au fost eroii Stelei, ambii reuşind câte o "dublă".

Steaua-Avântul Bârsana a fost un meci fără istoric. Amatorii maramureşeni s-au apărat pe toată durata partidei şi au încercat să limiteze proporţiile scorului. Chiar dacă Reghecampf a folosit o echipă experimentală, "rezervele" roş-albastre s-au distrat cu modesta formaţie din nordul României, pe care au învins-o cu 4-0. Răduţ de două ori şi Kapetanos de două ori au semnat victoria graţie căreia Steaua s-a calificat în optimile Cupei României.

VIDEO Steaua-Avântul


Min. 90+2 Partida se încheie cu victoria Stelei cu 4-0.

Min. 90 GOL Steaua: Neagu trimite o ghiulea, care se opreşte în bară, mingea revine lui Kapetanos, care, oportunist, o împinge în plasă; grecul reuşeşte "dubla". 

Min. 79 Costea caută colţul lung, dar mingea şutată de atacantul stelist se scurge pe lângă poartă.

Min. 69 GOL Steaua: Răduţ trage din afara careului Bârsanei, iar Paşcu scapă mingea în plasă, făcând ca scorul să devină 3-0.

Min. 64 Costea trage la poartă din cădere, portarul Bârsanei respinge miraculos.

Min. 62 GOL Steaua: Kapetanos preia o minge în careul advers şi trimite un lob peste Paşcu; 2-0 pentru Steaua.

Min. 52 Paşcu este eroul Bârsanei: portarul oaspeţilor respinge în două rânduri la şuturile lui Kapetanos şi Prepeliţă.

Min. 51 Neagu încearcă un exterior, dar mingea se scurge pe lângă poartă.

Min. 47 Costea pătrunde în careu, dar trage în blocajul maramureşenilor.

Min. 46 A început repriza secundă.


Min. 45 Se încheie prima repriză cu avantajul minim al Stelei.

Min. 40 Răduţ centrează, Costea reia din foarfecă, dar Paşcu reţine.

Min. 38 Bârsana reuşeşte prima acţiune mai închegată de la începutul meciului.

Min. 29 Ocazie mare pentru Steaua: din şase metri, Răduţ pune latul la o centrare a Pârvulescu, dar trimite pe lângă poartă.

Min. 24 Costea primeşte singur în careu o centrare de calitate, dar trimite cu capul direct în portarul advers.

Min. 18 GOL Steaua: Răduţ expediază un şut bine plasat de la 25 de metri şi plasa se scutură pentru prima dată.

Min. 13 Prepeliţă reuşeşte o foarfecă spectaculoasă, Paşcu respinge greu în corner.

Min. 11 Răduţ primeşte o centrare pe jos la marginea careului de 16 metri, dar şutează slab şi portarul Bârseni prinde simplu. 

Min. 9 Costea trage slab la poartă, Paşcu reţine fără probleme.

Min. 6 Steaua atacă în valuri.

Min. 5 Costea primeşte o centrare la întâlnire, dar trimite cu capul pe lângă poartă.

Min. 4 Prepeliţă trimite periculos cu capul spre poarta adversă, portarul Bârsanei respinge cu dificultate.

Min. 1 A început meciul.


Astfel, jucători care au evoluat mai puţin în acest sezon sau care nu au jucat deloc vor fi folosiţi titulari în această seară de Reghecampf.

Iată echipele de start:

Steaua: Niţă - Rîpă, Bratu, Varela, Pârvulescu - Prepeliţă, Neagu - Matei, Răduţ, Mitriţă - M. Costea. Antrenor: Laurentiu Reghecampf.

Avântul Bârsana: Paşcu - Cosa, Rahovan, Dăncuş, Dunca - Ştefanca, Stan - Deac, Tiple, Ofrim - Marincean. Antrenor: Teodor Ştefanca.

Partida se joacă pe stadionul din cartierul Berceni, din Bucureşti, deşi era prevăzută iniţial să se dispute pe stadionul din Ghencea.

CITIŢI ŞI:

Rezultate „16“-imi Cupa României/ Cinci echipe din prima ligă, eliminate. Rapid, calificare fără emoţii în faţa Ceahlăului

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite