Laurenţiu Reghecampf a vorbit despre planurile din perioada de pregătire: „Am căutat echipe asemănătoare cu Ajax“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Laurenţiu Reghecampf, tehnicianul Stelei. FOTO Rpressport/Răzvan Păsărică
Laurenţiu Reghecampf, tehnicianul Stelei. FOTO Rpressport/Răzvan Păsărică

Transfeuri, situaţia lotului, programul de pregătire, cantonamente, „dubla“ cu Ajax - Laurenţiu Reghecampf a vorbit despre toate lucrurile de interes în legătură cu echipa din Ghencea.

Laurenţiu Reghecampf a susţinut luni, la Izvorani, o conferinţă de presă în care a comentat cele mai discutate subiecte din ultima perioadă.

Tehnicianul Stelei s-a arătat satisfăcut de jucătorii de care dispune în lot: „Sunt mulţumit de transferuri, chiar dacă nu am reuşit să aducem un jucător sau doi acolo unde aveam nevoie. Eu cred că lotul nostru e numeros, puternic, avem destui jucători de valoare, care pot duce la bun sfârşit ceea ce am început“.

„Avem jucători pentru postul de fundaş dreapta“

Cu toate că presa a „taxat“ lipsa unui fundaş dreapta în lotul roş-albastru, Reghecampf consideră că nu este o problemă majoră: „Am încercat să acoperim postul, dar nu am reuşit. Nu este niciun fel de problema, eu cred că aceşti jucători merită respect, merită să avem încredere. Ei au făcut aceste puncte, ei au reuşit să califice echipa în primăvara europeană, deci nu merită să vorbim despre achiziţii. Într-adevăr, postul de fundaş dreapta a suferit după accidentările lui Georgievski şi Matei, dar nu este nicio problemă. Avem jucători care pot juca pe acest post“.

„E greu ca Iancu să-l înlocuiască pe Tănase“

Tehnicianul are încredere în fotbalistul achiziţionat de la Viitorul Constanţa: „Iancu este un jucător de 18 ani, de perspectivă. O să vedem cum se va integra în echipă, dar e greu ca în câteva luni să-l înlocuiască pe Tănase. Este un jucător tânăr, avem încredere, o să vedem exact cum se va comporta la amicale. Nu cred că avem ceva de schimbat, suntem pe drumul bun, trebuie să continuăm ceea ce am început. Sunt anumite lucruri pe care încercăm să le facem cât mai bine, lucruri interne, pe care le discutăm“. Întrebat fiind de Maxim, tehnicianul a declarat că este un jucător de care nu e interesat.

„Vom fi mai atenţi când vom mai da jucători altor echipe“

Antrenorul a vorbit şi despre Năstăsie şi Lupu, reveniţi în Ghencea după împrumutul la „şepcile roşii“: „Au fost nişte probleme, nimeni nu a ştiut ce se va întâmpla la Universitatea Cluj. În momentul când noi am hotărât să le dăm drumul a fost pentru simplul motiv ca aceşti jucători să aibă meciuri în picioare. Nu au avut parte de condiţiile pe care trebuia să le aibă, dar de acum înainte vom fi mult mai atenţi când vom da jucători pentru alte echipe“.

Greu, plictisitor, dar obligatoriu pentru performanţă

„Este o perioadă grea, cu foarte multe antrenamente, chiar trei. Vom încerca să-i facem pe jucători să înţeleagă că, într-adevăr, această perioadă e grea şi plictisitoare, dar fără nu se poate. Ei ştiu ce facem noi, au încredere, acest lucru s-a văzut şi la meciuri. Toţi jucătorii sunt sănătoşi, de după-amiază urmează să începem perioada de pregătire. Aici, la Izvorani, avem parte de ce ne trebuie: bazin olimpic, sală de sport, teren sintetic. N-avem cum să antrenăm în Ghencea 30 de sportivi. Eu antrenez jucători de fotbal, nu de maraton. Ei au nevoie de aceleaşi condiţii ca la un meci de fotbal“.

Amicale cu adversari asemănători lui Ajax

„Avem destule meciuri bune, de pregătire, chiar dacă nu este acelaşi lucru cu cele oficiale. Sperăm ca din meciurile pe acare le facem să ajungem la acelaşi nivel cu Ajax. E o echipă cu care ne vom da seama la ce nivel am ajuns. Sper să ne calificăm. Mă bucur pentru ce spun oamenii din fotbal, mă refer la Mircea Lucescu. Mă bucur că dânsul ne vede favoriţii. 

Un meci din Europa League e aparte, nu are d-aface cu un meci de campionat, eu cred că se poate întâmpla orice. Vom urmări foarte atent Ajax, între timp ne pregătim şi noi. Am căutat adversari care să semene, cât de cât, cu jocul olandezilor“. Reghecampf a comentat faptul că oficialii stelişti se aşteaptă ca echipa să fie susţinută la Amsterdam de aproximativ 2.000 de suporteri: „ Este foarte bine pentru noi să ştim că avem atâţia români în tribune şi că sunt alături de noi. Este îmbucurător“. 

Trei antrenamente pe zi, secretul pentru lupta cu olandezii

„Astăzi vom avea un antrenament la ora 18.00, mâine vom avea trei antrenamente la 7.00, 11.00, 17.00, poimâine la fel, iar joi vom pleca în Spania. Puteţi asista la un antrenamnet mâine şi pomâine, nu avem nimic de ascuns. Perioada din Antalya va fi mai lungă şi vom pleca direct în Olanda, cred că este mai uşor pentru băieţi, mai ales că majoritatea vor merge la echipa naţională. 

Am vorbit cu Piţurcă, ne dorim amândoi acelaşi lucru, ca jucătorii să fie pregătiţi şi în formă. Noi ne dorim să fie pregătiţi pentru meciul cu Ajax şi, în funcţie de meciurile pe care dânsul le are şi ce îşi doreşte să facă, o să ajungem la o înţelegere. Să sperăm că nu va fi niciun scandal cu ceea ce înseamnă echipa naţională.

„Am încercat să stopăm anumite informaţii, lucruri care trebuie să rămână în cabină“

Reghecampf nu a ocolit un subiect sensibil în ultimele ore, respectiv supoziţiile conform cărora jucătorilor Stelei li s-ar fi interzis să dea decalraţii în presă. Mai mult, există surse care susţin că fotbaliştii nu au parte de intimitate, astfel încât le sunt verificate listele convorbirilor telefonice, lucru infirmat de antrenorul stelist. 

„Am încercat să stopăm anumite informaţii, sunt anumite lucruri care trebuie să rămână în cabină. Nu am interzis nimănui să vorbească cu voi. E opţiunea fiecărui jucător dar, bineînţeles, există un regulament după care ne ghidăm toţi. În momentul în care nu vor mai exista aceste probleme, din partea noastră veţi avea toate informaţiile de care aveţi nevoie. Nu îi verificăm, nu avem cum să urmărim cu cine vorbesc. Mi se pare o pierdere de timp, nu ne interesează acest lucru“, a conchis tehnicianul din Ghencea.

Steaua o va întâlni în 16-imile Europa League pe Ajax în Amsterdam, pe 14 februarie, în timp ce returul se va desfăşura pe Naţional Arena, în data de 21 februarie.

Programul amicalelor din Spania

  • 15 ianuarie: FC Steaua - Celtic Glasgow
  • 18 ianuarie:- FC Steaua - FC Basel
  • 21 ianuarie: FC Steaua - Ferencvaros Budapesta
  • 23 ianuarie: FC Steaua - Dinamo Kiev
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite