Halep, inspirată de cel mai bun jucător al lumii: Darren Cahill a dezvăluit cine a devenit un model de urmat pentru Simona
0În ultimul an şi jumătate, Simona Halep s-a reinventat. A renunţat la crizele de nervi de pe teren, a gestionat excelent momentele dificile şi a câştigat primul Grand Slam din carieră.
„Metamorfoza“ Simonei Halep e evidentă pentru toată lumea şi s-a realizat sub comanda lui Darren Cahill. Antrenorul australian a reuşit să facă din Simona o jucătoare mai bună, iar asta pentru că şi Simona a acceptat că trebuie să-şi schimbe mentalitatea.
Ceea ce e mai uşor de zis decât de făcut, însă Halep a izbutit acest lucru. Potrivit Digi Sport, Darren Cahill a dezvăluit că eleva ei a avut un model pe care l-a urmat în această schimbare radicală: Rafael Nadal (1 ATP).
Ce a spus Darren Cahill?
*Rafa Nadal a inspirat-o pe Simona cu ceea ce a realizat, cu felul în care se antrenează, cu etica muncii, cu felul în care luptă pentru orice minge, indiferent care e scorul. Poate fi condus cu 6-0, 5-0, 40-0 şi nu ţi-ai putea da seama.
*Cred că astfel s-a modelat Simona în ultimul an şi jumătate. Cred că se vede puţin, dar nimeni nu poate fi la fel ca Rafa. Dar dacă o comparăm pe vechea Simona cu noua Simona, diferenţele se văd. A avut mereu o etică a muncii foarte bună, n-a fost nevoie să o împing de la spate la antrenamente. Mereu a dat 100%.
*Simona e o mică Rafa pe terenul de antrenament. Trebuie să mai lucrăm un pic şi va fi o mică Rafa şi în meciurile oficiale.