FC Viitorul bate Hermannstadt, scor 3-2, dar tremură până în ultimul minut. Calificarea cu Gent, misiune imposibilă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Formaţia FC Viitorul a învins, duminică seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-2, echipa FC Hermannstadt, într-un meci din etapa a treia a Ligii I.

După eşecul usturător din preliminariile Europa League, 3-6 cu Gent, Viitorul Constanta a bifat cea a treia victorie în Liga 1 din trei meciuri jucate. Puştii lui Gică Hagi au făcut o primă repriză foarte slabă, în primele 45 de minute nereuşind să trimită niciun şut pe poarta oaspeţilor. Partea a doua s-a jucat cu un cu totul alt ritm. toate cele 5 goluri ale meciului fiind înscrise după pauză. 

Golurile învingătorilor au fost marcate de Ţîru ’51, Eric ’63 şi Ciobanu ’80. Pentru oaspeţi au înscris Yazalde ’75 şi Stoica ’89. La ultima fază a meciului, Hermannstadt a ratat o oportunitate foarte mare de a egala.

În ciuda acestei victorii, Viitorul Constanţa nu a arătat ca o echipă capabilă să remonteze deficitul de 3 goluri pe care îl are îl urma primei manşe din turul secund preliminar al Ligii Europa. Meciul retur cu Genk se va juca joia viitoare, iar echipa lui Gică Hagi are nevoie de  victorie la 3 goluri pentru a se califica mai departe. 

În urma acestui rezultat, Viitorul adună 9 puncte şi trece pe primul loc al clasamentului, la egalitate cu Universitatea Craiova, dar cu un golaveraj mai bun, 9-2, fata de 6-2.

FC Viitorul: Tordai - Boboc, Ţîru, V. Ghiţă, De Nooijer - A. Ciobanu, Artean, Tîrcoveanu (Houri ’51) - Eric, G. Ganea (Drăguş ’38), A. Calcan (Dulca ’73).

Hermannstadt: Figueiredo - Măţel, O. Viera, I. Stoica, R. Opruţ - R. Pires, Buzan (Yazalde ’63) - P. Petrescu, Jo Santos, Caiado (Tsoumou ’85) – Debeljuh (Blănaru ’62).

Cartonaşe galbene: Boboc ’90 / Caiado ’16, Buzan ‘36

Arbitri: Radu Petrescu – Vladimir Urzică, Marius Cristian Marchidanu – Sorin Costreie

Tot astăzi, Univeristatea Craiova a învins pe teren propriu pe Chindia Târgovişte, scor 1-0.

Ultimul meci al etapei, FCSB - FC Botosani, se va juca luni, de la ora 20, 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite