Dinamo a tăiat în carne vie: l-a pus pe liber pe Juan Albin, jucătorul adus cu surle şi trâmbiţe. Explicaţiile lui Contra

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Uruguayanul cu care tehnicianul roş-albilor a lucrat foarte bine la Petrolul Ploieşti n-a rezistat decât şase partide în tricoul roş-albilor.

Readus în Liga I din Mexic, de la Veracruz, acolo unde fusese trimis la echipa a doua din cauza unui conflict cu antrenorul său, Juan Albin a încheiat conturile cu formaţia din „Ştefan cel Mare“.

Bucureştenii au perfectat transferul mijlocaşului sud-american, după ce i-au achitat impresarului acestuia suma de 50.000 de euro. Albin a bifat patru apariţii în Liga I, de trei ori din postura de rezervă, şi a fost introdus în reprizele secunde ale „dublei“ cu Athletic Bilbao. Cât timp a jucat la Dinamo, Albin n-a marcat.

Ce a spus Cosmin Contra la Digi Sport?

*Acum două seri, Albin mi-a transmis printr-un mesaj că e obosit fizic şi psihic. Are nişte probleme familiale care îl împiedică să dea randamentul maxim. I-am zis să se ducă a doua zi la antrenament şi că vom vorbi abia după antrenament.

*Nu s-a dus la antrenament şi atunci, din punctul meu de vedere, a fost factorul care m-a făcut să iau decizia să ne despărţim de Juan Albin. M-am întâlnit în secunda 2 cu Adi Mutu şi i-am transmis decizia mea.

*Niciun jucător nu stă deasupra unei echipe sau unui club. L-am înţeles pe Albin, dar indisciplina n-are loc la mine la echipă, indiferent de statutul unui jucător.

*Clubul Dinamo nu pierde niciun ban de pe urma plecării lui Albin. Au fost motive personale care l-au făcut să vrea să plece în ţara sa. 

*E o deziluzie, dar suntem oameni, avem emoţiile noastre. Juan a fost foarte corect faţă de mine şi mi-a spus că ar fi putut să stea la echipă, dar să aibă în continuare aceleaşi probleme. Hotărârea de despărţire e definitivă.

*Când nu s-a prezentat la echipă, am decis că trebuie să plece, nu pot accepta un astfel de act de indisciplină, indiferent de numele celui care a făcut-o. Prefer să încerc să ne ajutăm reciproc şi să ne despărţim acum şi nu peste o lună, când ar fi fost târziu pentru toată lumea.

37 de meciuri şi 15 goluri a adunat Juan Albin la Petrolul în Liga I în sezoanele 2013-2014 şi 2014-2015.  
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite