Cupa Davis: am retrogradat în lumea a treia a tenisului! Cum s-a ajuns aici

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Echipa României de Cupa Davis a pierdut cu Austria şi cu Israelul în acest an
Echipa României de Cupa Davis a pierdut cu Austria şi cu Israelul în acest an

Perechea Vasile Antonescu/Bogdan Borza a fost învinsă, sâmbătă, de cuplul Jonathan Erlich/Dudi Sela, în al treilea meci al întâlnirii de Cupa Davis dintre România şi Israel. România este condusă de Israel, scor 3-0, şi a retrogradat în Grupa a II-a a Zonei Europa/Africa.

Erlich şi Sela s-au impus, scor 6-3, 6-4, 7-6 (7/4) după două ore şi două minute de joc.

Vineri, Dragoş Dima, locul 463 ATP, a fost învins, cu scorul de 6-3, 5-7, 6-2, 3-6, 6-3, de Edan Leshem, locul 285 ATP, iar Nicolae Frunză, locul 600 ATP, a fost învins de Dudi Sela, locul 70 ATP, scor 6-3, 6-4, 6-4.

Ultimele meciuri de simpu se vor disputa duminică, de la ora 15.30, după următorul program: Dudi Sela - Dragoş Crăciun, apoi Edan Leshem - Nicolae Frunză.

România a retrogradat în grupa a II-a pentru prima oară din 1993, informează News.ro.

Dar cum s-a ajuns aici?

Primul care a anunţat că nu răspunde unei convocări a fost Florin Mergea. Acesta a avut de-a lungul anilor o relaţie tensionată cu Andrei Pavel, căpitanul-nejucător, şi a scris pe Facebook că nu va participa la întâlnirea cu Israelul din cauza unor problemele interne pe care nu le va dezvălui pentru a nu provoca un conflict. Disputa Pavel – Mergea a început încă din 2009, când căpitanul nejucător l-a înştiinţat pe Florin că nu se bazează pe el pentru un meci cu Rusia, tenismenul considerându-se nedreptăţit . Conflictul s-a acutizat în 2013, când Mergea a refuzat convocarea la o întâlnire cu Olanda, după ce Pavel nu a vrut să îi garanteze că va juca la dublu.

Copil aleargă după puncte
Cel mai bun jucător de simplu, Marius Copil, a fost următorul care a anunţat federaţia că nu merge în Israel. Într-o intervenţie la Telekom Sport, el a declarat că doreşte să strângă cât mai multe puncte, pentru a fi pe tabloul principal de la Australian Open, dar a lansat săgeţi către Federaţie şi către Andrei Pavel. „Dacă trăiam într-o ţară care m-ar fi ajutat total în carieră, atunci da, aş da şi eu înapoi României ceea ar merita. Mi-aş dori să văd oamenii din tenisul românesc că se ocupă mult mai mult de tinerii care vin din spate. Mie mi se pare că jucătorii tineri nu sunt ajutaţi cu nimic, nu sunt îndrumaţi bine, chiar nu mi se pare normal“, a spus Copil. Cât despre Pavel? „Mi-aş dori o schimbare, un pic mai mult respect din partea căpitanului, din partea Federaţiei. Mă înţeleg foarte bine cu Andrei în afara tenisului, un băiat extraordinar, dar în plan profesional, mi-aş dori să se implice mai mult", a spus Copil, clasat în acest moment pe locul 78 ATP.
În fine, Horia Tecău, după ce a văzut că Marius Copil şi Florin Mergea spun din nou pas convocării, a decis că nu are rost să tragă singur la căruţă, aşa cum s-a întâmplat în meciul precedent, cel cu Austria.

Pavel, pe picior de plecare
„Mărul discordiei“ de la echipa de Cupa Davis, căpitanul nejucător Andrei Pavel, s-ar putea afla la ultimul meci ca antrenor al acestei echipe. Dacă va fi cooptat cu statut permanent în staff-ul Simonei Halep, el va renunţa la rolul sau de la Cupa Davis. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite