Cum cred steliştii că pot învinge Chelsea: Duckadam şi Stoica au analizat echipa lui Mourinho şi au identificat de ce au nevoie elevii lui „Reghe“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Steaua – Chelsea (marţi, ora 21.45, TVR 1, Digi Sport 1, Dolce Sport 1) e cel mai important meci al toamnei pentru campioana României. Chiar dacă întâlnesc un adversar aflat în criză, roş-albaştrii vorbesc de parcă urmează să joace cu cea mai tare formaţie din lume.

Chelsea e pe locul 5 în Premier League, are doar două victorii în ultimele cinci etape, iar în prima rundă din grupele Ligii Campionilor a fost învinsă, acasă, de Basel. Cu toate aceastea, Mihai Stoica vede formaţia londoneză „printre cele mai bune cinci echipe ale Europei la ora actuală“.

Nu se ştie cum managerul roş-albaştrilor a ajuns la această concluzie, însă el a dezvăluit cum Steaua poate învinge trupa lui Mourinho.

Ce a spus?

„Noi putem să-i învingem doar autodepăşindu-ne şi având şi şansă. Să nu fie ca la meciul cu Schalke, când am jucat foarte bine până când am primit acel gol, deoarece după aia totul s-a năruit“, a declarat Stoica la Digi Sport.

Preşedintele de imagine al clubului, Helmuth Duckadam, a analizat şi el gruparea londoneză. „În fotbal totul e posibil. Ne punem speranţele în toată echipa. Steaua are o echipă şi doar o echipă îi poate învinge pe englezi. Noi nu avem un jucător care de unul singur să poată decide un joc“, a afirmat fostul mare portar al roş-albaştrilor.

„Mourinho e una dintre febleţile mele ca antrenor, îmi place foarte mult. Chelsea e o echipă care a venit să câştige, trebuie să construiasca. Cred însă că pe noi ne-ar avantaja şi un rezultat de egalitate“, a încheiat Duckadam la Digi Sport.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite