Ce spune Simona Halep despre viitoarea adversară de la Roland Garros, o jucătoare pe care nu a întâlnit-o niciodată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Magda Linette
Magda Linette

Simona Halep a trecut în turul al doilea al turneului de la Roland Garros, unde va avea parte de o adversară inedită.

Halep a trecut de australianca Aija Tomljanovici în trei seturi, scor 6-2, 3-6, 6-1 şi va juca mai departe cu poloneza Magda Linette.Ocupanta locului 87 WTA are cea mai bună performanţă la turneele de Grand Slam turul 3 (Roland Garros 2017 şi Australian Open 2018). Cele două jucătoare nu s-au întâlnit până acum în circuit.

”Am văzut-o de câteva ori, va fi un meci dificil, pentru că orice meci aici este greu. O să încerc să mă uit cum joacă şi să îmi fac un plan. Planul meu, de obicei, este să fiu concentrată pe mine, pe jocul meu, şi dacă dau tot ce am mai bun. Sunt liniştită”, a spus Halep la Digisport.

Poloneza de 27 de ani nu a câştigat niciun turneu WTA în cariera ei şi nici nu e obişnuită cu victoriile mari. Ea nu şi-a trecut în cont decât un succes împotriva jucătoarelor de Top 10. A învins-o pe Jelena Jankovic, în 2016, în turul 2 de la Miami. În rest, aceasta a fost învinsă, de fiecare dată, indiferent de adversară.

Victoria cu Chloe Paquet, numărul 166 WTA, din primul tur de la Openul francez, a fost abia a doua pe zgură, din 2019. În rest, ea a înregistrat şapte înfrângeri.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite