Ce nu-i convine Simonei Halep la Singapore şi de ce spune că stă mereu în stres la Turneul Campioanelor
0Simona Halep a părăsit Turneul Campioanelor încă din faza grupelor, după o victorie în primul meci, ea contabilizând două înfrângeri.
La final ea a mărturisit că formatul acestei competiţii nu-i place deloc: “I-am spus antrenorului meu înainte de meci că nu-mi place formatul turneului. Stai în stres toată săptămâna. E adevărat că dacă pierzi ai o nouă şansă, dar eu vreau ceva de genul ai pierdut, pleci acasă. Ştii ceva, da sau ba. Dar e bine pentru jucătoarele care pierd primul meci, au o altă şansă. Eu întotdeauna am câştigat primul meci şi apoi am pierdut, deci nu e un lucru bun pentru mine, dar poate voi putea îmbunătăţi asta în anii următori”, a declarat românca.
Halep susţine că e o jucătoare mai puternică decât în anii trecuţi: ”Dacă ne uităm la rezultatele din ultimii ani de la Singapore nu sunt diferenţe mari, dar cu siguranţă sunt o jucătoare diferită, chiar dacă am înregistrat acelaşi rezultat aici. Sunt mai puternică, mi-am îmbunătăţit multe, şi în ceea ce mă priveşte pe mine, şi în ceea ce priveşte jocul meu. Nu o să las acest turneu să ruineze ce am construit în acest an. Sunt în regulă şi deja aştept cu nerăbdare sezonul viitor şi sper să am un start mai bun”, a declarat Halep.
Te-ar putea interesa şi: