Cărţile sunt făcute în fotbalul românesc: Gică Popescu – şef la FRF, Gică Hagi - manager pe loturile naţionale, Naşu' rămâne onorific
0„Baciul” este decis să candideze la preşedinţia FRF şi să implice în proiectele sale Academia cumnatului său. Hagi va avea un rol important în viitoarea organigramă.
Gică Popescu va conduce Federaţia Română de Fotbal începând cu anul viitor, anunţându-se drept unicul candidat, până în acest moment, la şefia FRF. Intenţiile „Baciului” sunt cât de poate de evidente. „Nu ascund că aş fi interesat de şefia Federaţiei atunci cînd voi realiza că echipa mea şi proiectul meu sunt bune. Aşteptările vor fi foarte mari, dar eu nu pot merge doar să fiu preşedinte. Ţin enorm la echipa cu care aş vrea să mă prezint la alegeri. Cînd mă voi decide să fac acest pas, voi avea o echipă extraordinară şi voi avea ca misiune schimbarea percepţiei oamenilor faţă de fotbal”, a afirmat Popescu.
Hagi, managerul loturilor naţionale
Apropiaţii “Baciului” susţin că în luna martie sau aprilie a acestui an Popescu va organiza o conferinţă de presă, în care îşi va prezenta programul şi oamenii alături de care va candida. Din proiectul său nu lipseşte Academia de fotbal a lui Gică Hagi, pe care Popescu intenţionează să o sprijine financiar, pentru a deveni un fel de “Luceafărul” de pe vremuri, un furnizor permanent de fotbalişti pentru toate loturile naţionale. Ceea ce Viitorul Constanţa a început deja să fie. “Pentru un singur om, e greu să vină lună de lună cu bani de acasă, pentru a-i băga într-un proiect riscant”, crede Gică Popescu, care e dispus să-şi ajute cumnatul prin intermediul federaţiei.
“Regele” va avea un rol important în viitoarea organigramă, de manager al loturilor naţionale.“Popescu este cel care candidează, el ştie strategia. Eu îl susţin, după aceea vom vedea ce nevoi are el sau dacă are nevoie de mine. Important e că eu îl susţin, Mircea Sandu a spus că îl susţine, lucrurile sunt mai clare acum”, a spus şi Gică Hagi.
“Naşu” rămâne onorific
Practic, toate “cărţile” sunt făcute în acest moment. De altfel, Mircea Sandu a anunţat că nu va mai candida la şefia FRF în 2014 şi că cel mai nimerit om pentru înlocuirea sa este Gică Popescu. “Prin ceea ce a făcut în fotbalul românesc şi ceea ce face acum ca om de afaceri, poate candida cu toate şansele pentru funcţia de preşedinte. Eu îmi încheia activtatea în mai 2014. Dacă voi rămâne preşedinte de onoare la FRF, atunci voi mai candida în 2015 pentru un nou mandat la UEFA”, şi-a anunţat planurile Mircea Sandu.
Preşedinte cu cazier? Se poate!
Conform statului Federaţiei, un potenţial preşedinte al FRF trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie cetăţean român, să aibă studii superioare, să nu fie declarat persona non grata de FRF şi să nu aibă o condamnare penală privativă de libertate. Mircea Sandu susţine că s-a consultat cu juriştii şi că Gică Popescu are dreptul de a candida, dacă Înalta Curte va menţine decizia de închisoare cu suspendare în Dosarul Transferurilor. „Chiar dacă este condamnat, poate participa la alegeri, pentru că este o sancţiune cu suspendare”, susţine Naşu. Pe de altă parte, legal vorbind, o condamnare la închisoare e considerată privativă de libertate, chiar dacă e cu suspendare.