Avem valoare sau doar jucătoare?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-un moment în care România are patru tenismene în Top 100, echipa de FED Cup a capotat pentru a treia oară la rând şi va juca în barajul pentru menţinerea în Grupa Mondială II.

România a pierdut şi în faţa Belgiei în FED Cup, după ce făcuse acelaşi lucru anul trecut, cu Cehia şi Germania. De data asta lucrurile par puţin altfel, fie doar şi pentru faptul că după şase ani, echipa noastră a fost eliminată în primele trei partide ale duelului – nu s-a mai întâmplat asta din 2011, când Olanda ne-a administrat un 3-0 la fel de rapid ca Belgia acum – fie şi pentru faptul că adversara n-a avut în echipă nicio jucătoare din Top 50, deci nu e o formaţie care să-ţi dea fibrilaţii doar când îi auzi numele. Cum poate era pe vremea lui Kim Clijsters ori Justine Henin.

Înfrângerea este, însă, înfrângere şi ridică, aşa cum e normal, destule semne de întrebare, între care şi cea legată de adevărata valoare a jucătoarelor la acest moment. Pentru că obişnuim să spunem că avem jucătoare de valoare, dar realitatea arată că avem de fapt jucătoare cu oscilaţii mari de formă şi de rezultate. Atribute derivate tot din adevărata valoare a unui sportiv.

Procentul de victorii, sub 50 la sută

În momentul actual, nu vorbim doar de FED Cup, o competiţie cu o însemnătate adesea supraevaluată, departe de faima Cupei Davis, ci şi de competiţiile individuale. Statistica ne arată că în 2017 procentul de victorii al jucătoarelor noastre este sub 50 la sută, deci nu stăm deloc atât de bine pe cât ne place să credem. După o lună şi jumătate de competiţii, fetele au atins optimile de finală, la Australian Open, prin Sorana Cârstea, şi finala la Hobart (turneu din a cincea categorie valorică – echivalent celui de la Bucureşti), prin Monica Niculescu. În rest, au capotat din motive care ţin şi de accidentări, cazul controversat al Simonei Halep, dar în principal de lipsa de consecvenţă. Personal, mi se pare că la mijloc e o fragilitate fizică, dar şi psihică. O mai veche problemă a româncelor. Aş spune că acum clasarea fetelor e mai degrabă o inerţie a ceea ce s-a întâmplat anul trecut, deoarece anul acesta situaţia e precară la nivelul rezultatelor, într-un tenis feminin care, la nivel de ierarhie, nu are aceeaşi consistenţă precum cel masculin.

image

Revenind la deznodământul meciului de FED Cup, pierdut cu Belgia, merită dezvoltată o declaraţie cumva nevinovată a lui Ilie Năstase. „Eu am spus de la început că nu contează locurile din clasamentul mondial. Nici la fete, nici la băieţi. S-au pierdut meciurile la un punct-două diferenţă dacă ne uităm pe statistică. Da, au pierdut, dar foarte strâns. Au fost meciuri foarte disputate, iar echipa Belgiei este foarte puternică. Am pierdut la mustaţă, iar când pierzi aşa nu ai ce să reproşezi nimănui. Când am mai avut noi atâtea fete în prima sută? Şi atunci de ce ne plâgem?”, a spus căpitanul nejucător al echipei României.

Vorbele sale sunt adevărate, dar funcţionează cu două tăişuri. Adică atunci când salutăm o victorie pe care o considerăm mare, precum cea a Soranei Cârstea contra Carlei Suarez Navarro, la Australian Open, trebuie să ţinem cont că nici atunci clasamentul nu contează. Sau altfel spus acea victorie are dimensiune similară cu o înfrângere în faţa unei jucătoare cu 50 de locuri mai slab clasată. Deci putem fi nemulţumiţi în aceeaşi măsură în care suntem fericiţi, atunci când avem motive. Şi dacă tot nu vrem să ne cramponăm de clasament, aşa cum ne îndemnă Năstase, atunci nici faptul că vom juca un baraj pentru a nu cădea în a treia lume a tenisului nu e o eşec. Evident, nici aspectul că avem patru jucătoare în Top 100, trei dintre ele chiar în top 40, nu e un succes. Totul în numele unei aşa zise normalităţi care de fapt ne împiedică să progresăm cu adevărat. 

PS Ştiu, mulţi vor spune că România nu datorează nimic acestor fete, care şi-au clădit carierele pe banii lor şi ai părinţilor, ignorate sau prea puţin sprijinite de Federaţie. E perfect adevărat, dar asta e altă discuţie.

Jucătoarele noastre în 2017

Simona Halep (4 WTA)
6-1, 3-6, 6-3 cu Jelena Jankovici (54 WTA) - Shenzhen
3-6, 6-4, 5-7 cu Katerina Siniakova  (52 WTA) - Shenzhen
3-6, 1-6 cu Shelby Rogers (51 WTA) – Australian Open
6-4, 7-6 cu Ana Konjuh  (39 WTA) – St. Petersburg
Bilanţ : 2 victorii, 2 înfrângeri
Cel mai bun rezultat: turul III la Shenzhen şi St. Petersburg, unde nu a jucat în turul I



Irina Begu (28 WTA)
3-6, 3-6 cu Daria Kasatkina (26 WTA) – Brisbane
1-6, 4-6 cu Svetlana Kuzneţova (9 WTA) – Sydney
5-7, 6-3,6-4 cu Yaroslava Shvedova (39 WTA) – Australian Open
4-6, 6-7 cu Kristina Pliskova (58 WTA) – Australian Open
1-6, 5-7 cu Andrea Petkovici (52 WTA) – St. Petersburg
6-3, 5-7, 5-7 cu Elise Mertens (80 WTA) – FED Cup
Bilanţ : o victorie, 5 înfrângeri
Cel mai bun rezultat: turul II la Australian Open

simona halep foto afp

Monica Niculescu (36 WTA)
5-7, 6-1, 6-3 cu Kai Lin Zhang (133 WTA) – Shenzhen
1-6, 4-6 cu Qiang Wang (71 WTA) – Shenzhen
6-2, 6-3 cu Jelena Jankovici (54 WTA) – Hobart
6-3, 6-2 cu Kirsten Flipkens (73 WTA) – Hobart
6-4, 6-4 cu Riza Osaki (100 WTA) – Hobart
1-6, 3-6 cu Elise Mertens ( 80 WTA) – Hobart
2-6, 6-4, 4-6 cu Anna Blinkova ( 189 WTA) – Australian Open
6-1, 3-6, 2-6 cu Ana Konjuh ( 39 WTA) – St. Petersburg
3-6, 4-6 cu Kirsten Flipkens (73 WTA) – FED Cup
Bilanţ : 4 victorii, 5 înfrângeri
Cel mai bun rezultat: finală la Hobart
 
Sorana Cârstea (61 WTA)
6-3, 4-6, 6-2 cu Kristina Kucova (80 WTA) – Shenzhen
0-6, 3-6 cu Agnieska Radwanska (3 WTA) – Shenzhen
6-2, 6-1 cu Irina Kromacheva (95 WTA) – Australian Open
7-6, 6-3 cu Suarez Navarro (12 WTA) – Australian Open
6-2, 7-6 cu Alison Riske (42 WTA) – Australian Open
2-6, 3-6 cu Garbine Muguruza (7 WTA)  - Australian Open
6-7, 2-3 retragere cu Risa Ozaki (100 WTA) – Taipei
6-7, 7-5, 5-7 cu Yanina Wickmaier ( 60 WTA) – FED Cup
Bilanţ: 4 victorii, 4 înfrângeri
Cel mai bun rezultat: optimi la Australian Open

Marţi ne aflăm adversarul

România va fi cap de serie numărul 2 la tragerea la sorţi a întâlnirilor din cadrul barajului pentru menţinerea în Grupa Mondială II a Cupei Federaţiei şi va evolua, în 22 şi 23 aprilie, cu una dintre formaţiile Taiwanului, Kazahstanului, Serbiei sau Marii Britanii. În urna României se vor mai afla Italia, Australia şi Canada. Tragerea la sorţi a partidelor din baraj va avea loc marţi, de la ora 12.00, la sediul ITF de la Londra.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite