ACS Poli – CSMS Iaşi 2-1: prima victorie din 2017 pentru timişoreni. Eliminare-fulger pentru un fotbalist al oaspeţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Penultima partidă din etapa cu numărul 24 s-a încheiat cu un succes al gazdelor în faţa unui adversar care, de asemenea, trece printr-o criză.

CSMS Iaşi a pornit în noul an cu un 1-1 cu Pandurii în campionat, după care antrenorul Eugen Neagoe a putut pregăti temeinic întâlnirea cu ACS Poli, având meciul cu Astra amânat pentru data de 2 martie.

Chiar dacă ieşenii s-au prezentat odihniţi la Timişoara, ei au cedat cu 1-2. Henrique a deschis scorul pentru gazde (35), dar Andrei Cristea a egalat din penalty (51). Ultimul cuvânt l-au avut tot bănăţenii care au punctat prin Soljici (55). 

CSMS Iaşi a încheiat partida în zece oameni, după ce mijlocaşul Stenio din Insulele Capului Verde a fost eliminat pentru două „galbene“ luate în opt minute (69, 77).

ACS Poli Timişoara ocupă locul 13 din 14 cu 13 puncte. CSMS Iaşi e pe 10 cu 26 de puncte.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite