Încă o palmă primită de tenisul masculin românesc. Partenerul lui Florin Mergea a fost prins dopat şi suspendat
0Tenisul masculin românesc are pre puţine motive de bucurie în ultimii ani, iar mai nou se află în mijlocul unui scandal de dopaj.
ITF a anunţat că tenismanul Adrian Barbu, cel cu care Florin Mergea a făcut pereche în ultimele luni şi cu care bucureşteanul dorea ca anul viitor să atace prezenţa la turnee din circuitul ATP, a fost suspendat provizoriu, fiind depistat pozitiv după un control făcut la turneul challenger de la Meerbusch, în 16 august! Culmea, e chiar turneul la care cei doi se bucurau că au fost admişi pe tablou în ultima clipă. Ei au fost atunci eliminaţi în primul tur.
Potrivit ITF, în eşantionul de urină al lui Barbu, sportiv în vârstă de 34 de ani, s-au descoperit nandrolon şi metenolon. La 12 octombrie, Barbu a fost acuzat de încălcarea regulamentelor antidoping şi s-a decis suspendarea sa provizorie, cu începere din data de 22 octombrie.
Conform ITF, Adrian Barbu avea dreptul de a contesta suspendarea provizorie, dar nu a făcut-o.În aceste condiţii, evident, Florin Mergea, care acum doi ani juca finala la Turneul Campionilor, alături de Rohan Bopanna, iar anul trecut a fost vice-campion olimpic, împreună cu Horia Tecău, va trebui să-şi caute alt partener.
