90 de ani de Rapid: 50.000 de oameni cântau pentru prima dată imnul, în 1980, în Divizia B

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi, 25 iunie,  se împlinesc nouă decenii de când muncitorii de la Atelierele Griviţa au înfiinţat Rapidul, cea mai frumoasă şi mai iubită echipă a fotbalului românesc, în anumite vremuri.

„Bătrânul” Rapid a ajuns la 90 de ani. Nu e cel mai fericit moment, dar suporterii echipei de lângă Grant n-au fost niciodată nişte răsfăţaţi ai soartei. De câte ori ajungeau aproape de culmi, tot de atâtea ori erau împinşi precum Sisif la poalele muntelui, gata să o ia de la capăt. Povestirile de mai jos sunt doar o frântură din ceea ce a însemnat Rapidul în cei 90 de ani existenţă zbuciumată, în care s-a trăit cu pulsul ridicat indiferent de miză şi de divizie, urmând ca în “Adevărul Weekend” să descoperim alte istorisiri din Giuleşti.

1.Cum s-a ajuns la vişiniu

Drumul Rapidului începe în urmă cu 90 de ani, la Atelierele Griviţa, când doi strungari, Grigore Grigoriu şi Geza Ginger, sunt frământaţi de ideea formării unei echipe de “futbol”. La 11 iunie 1923, ei se întâlnesc cu alţi ceferişti, la localul Şcolii primare din cartierul Griviţa, iar peste alte două săptămâni  scot “certificatul de naştere” al Rapidului. Alegerea culorii vişiniii e povestită în cartea “Glasul roţilor de tren” a marelui Ioan Chirilă, evocată fiind de unul dintre fondatorii clubului, Grigore Grigoriu: “Toate tricourile le-a cusut, cu mâna ei, nevasta lui Geza. Şi cum săraca avea şi să le spele, i-a rugat pe băieţi să nu vină cu alb, pentru că albul adună, mai ales la Triaj, funinginea pe frânghie. Întâmplarea a fost să găsim o pânză vişinie. Asta-i tot”. 

2. CFR - Ripensia, “cel mai senzaţional mach”
Rapidul joacă în primul campionat naţional în 1932, iar meciul de debut avea să i-o aducă în faţă pe Ripensia, echipa la modă a vremurilor. Afişele partidei au apărut cu 10 zile înaintea partidei şi ele anunţau: “Arena Romcomit…Bulevardul Elisabeta… Duminică, 11 septembrie 1932, orele 18… Cel mai senzaţional mach de fotbal al diviziei naţionale “. În faţa unor tribune arhipline, CFR-ul e condus cu 2-0 la pauză, dar întoarce meciul în partea a doua şi câştigă cu 3-2.

Imagine din arhiva ziarului Timpul: în 1939 Regele Carol al II-lea şi Voievodul Mihai participă la binecuvântarea stadionului Rapid

image

3. Titlul din 1967
44 de ani bătuţi pe muchie au aşteptat rapidiştii pentru primul titlu din istorie. La Ploieşti, cu Petrolul, giuleşenii aveau nevoie de un singur punct pentru a încheia peste Dinamo, şi acesta a venit: 0-0 cu “găzarii”. Legenda spune că suporterii Rapidului s-au întors pe jos de la Ploieşti, iar galeria giuleştenilor a fost impulsionată de Ioana Radu, cântăreaţa de muzică populară şi romanţe. În restaurantele de lângă Gara de Nord şi nu numai s-a petrecut ca niciodată.


4. Nicolae Manea “Mutu” fuge din spital
Un epsod ilar din istoria Rapidului s-a consemnat la semifinala de Cupă dintre Rapid şi Steaua, din ‘75. Giuleştenii jucau în Divizia B, dar Cupa României a fost dintodeauna specialitatea casei. Fără nicio explicaţie, Nicolae Manea, poreclit “Mutu” şi militar în termen la acea vreme, a fost internat la Spitalul Militar înaintea meciului. Manea a fugit în halat şi în papuci din instituţia medicală şi a marcat de două ori la loviturile de departajare, ducând Rapidul spre o finală câştigată în faţa Craiovei.


5. Imnul Rapidului, cântat cu 50.000 de oameni în Divizia B
La sfărşitul anilor 60 şi  până la începutul anilor 80, Rapid a fost cea mai frumoasă şi mai iubită echipă. Sunt versuri din imnul “feroviarilor”, pe care Adrian Păunescu le-a scris pe un petec de hârtie la finalul unui meci între giuleşteni şi cei din cenaclul Flăcara. A răsunat pentru prima oară acest imn la un joc într Rapid şi Progresul, disputat pe “Republicii” în 1980, cu 50.000 de rapidişti în tribune, un record de neegalat pentru un meci de Divizia B. Pentru a înţelege mai bine acele vremuri, trebuie spus că la celebrele cuplaje suporterii giuleşteni ocupau întreaga tribună a doua de pe Republicii, în vreme ce steliştii stăteau pe jumătate din tribuna 1, iar dinamoviştii la o peluză.            

13 Cupe ale României a câtigat Rapid de-a lungul istoriei, şi doar trei titluri de campioană


Top 5 golgeteri ai Rapidului
Ion Ionescu 107 goluri
Sandu Neagu 93 goluri
Daniel Pancu 65 goluri
Iuliu „Giussy” Baratky 61 goluri
Ştefan Auer 56 goluri

Top 5 meciuri în tricoul Rapidului
Nicolae Stanciu 323 meciuri
Ilie Greavu 294 meciuri
Constantin „Bebe” Năsturescu 288 meciuri
Teofil Codreanu 258 meciuri
Sandu Neagu 254 meciuri


"Rapidul este un greiere care cîntă mereu iluzia că fotbalul nostru ar putea fi mai bun decît este"
Ioan Chirilă, scriitor, jurnalist

"Toata lumea joacă meciuri, numai Rapidul derbyuri"
Fănuş Neagu, scriitor

"Cel mai important lucru este că Rapid există"
Mitică Popescu, actor


Citiţi în Adevărul Weekend 
@ Rapid, prima echipă din România într-o finală de cupă europeană.
@ Acuzaţi de viol, jucătorii giuleşteni ajung în beciurile Miliţiei înaintea unui meci cu Dinamo.
@ „Geamgiul” Mincea, cel mai longeviv şef de galerie al unei echipe de fotbal.
@ George Copos, de la protocol la cel mai înalt birou.
@ După 32 de ani de aşteptare, Lucescu aduce un nou titlu.

CITIŢI ŞI:

Blogul lui Parfum de "B".

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite