Vreme foarte caldă în iulie. Ce anunţă meteorologii pentru următoarele patru săptămâni
0
Meteorologii anunţă vreme caldă pe tot parcursul lunii iulie, temperaturi mai ridicate decât cele normale dar şi ploi izolate în unele regiuni ale ţării. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis estimări meteo pentru următoarele patru săptămâni, valabile până pe 26 iulie.
Săptămâna 28 iunie - 05 iulie
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval, în toate regiunile, dar cu o abatere termică pozitivă mai
accentuată în cele vestice şi sud-vestice.
Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile vestice, sud-vestice şi local în cele centrale şi la munte, dar şi excedentar în extremitatea de est a ţării, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.
Săptămâna 5 iulie - 12 iulie
Temperaturile medii ale aerului vor fi uşor mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână, în jumătatea nord-vestică a ţării, iar în rest vor fi apropiate de cele specifice pentru această perioadă.
Cantităţile de precipitaţii vor fi excedentare în jumătatea estică a ţării, dar mai ales în regiunile nord-estice, dar şi local deficitare în nord-vest, iar în rest se vor situa în jurul celor normale pentru această săptămână.
Săptămâna 12 iulie - 19 iulie
Temepratura medie a aerului va avea valori uşor ridicate faţă de cele normale acestei perioade, în rest temperatura va fi normală pentru acest interval.
Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile intercarpatice, iar în rest va fi normal pentru această perioadă.
Săptămâna 19 iulie - 26 iulie
Mediile valorilor termice se vor situa uşor peste cele specifice acestui interval, mai ales în regiunile vestice.
Cantităţile de precipitaţii estimate pentru acest interval se vor situa în general în jurul celor normale pentru această săptămână, în toate regiunile.