Valeriu Gheorghiţă avertizează în privinţa posibilei mutaţii care ar eluda răspunsul imun
0Există un scenariu „catastrofal”, dar posibil, în care nici cei vaccinaţi, nici cei care au făcut COVID nu ar mai fi protejaţi de o nouă îmbolnăvire: apariţia unei tulpini a coronavirusului care să eludeze răspunsul imunitar.
O astfel de perspectivă este cu atât mai probabilă cu cât virusul continuă să se răspândească accelerat în Europa, iar unele ţări, printre care România, au rate mici de vaccinare, fiind potenţiale „bazine” de generare a noilor variante.
„Nimeni nu este siguranţă până când toată populaţia europeană nu este în siguranţă”, a arătat, duminică seara, la Digi24, Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID din România.
Medicul militar a avertizat că există un mare risc şi un pericol, care ar fi o adevărată catastrofă, dacă virusul SARS-CoV-2 continuă să se răspândească intens în Europa: apariţia unei mutaţii care să reuşească să ocolească răspunsul imun al organismului, indiferent că acesta ar veni din vaccinare sau din trecerea prin boală. În acest caz, a arătat Valeriu Gheorghiţă, „ar însemna să luăm totul de la capăt”.
Nimeni nu este în siguranţă până când toată populaţia europeană nu este în siguranţă
El a spus că atunci când este necesară protejarea comunităţii, trebuie luate anumite măsuri, chiar dacă la nivel individual poate să existe sentimentul că anumite libertăţi sunt încălcate.
„Cu siguranţă această decizie este de natură politică”, a spus Valeriu Gheorghiţă, referindu-se la legea pentru certificatul verde, blocată în prezent în Parlament. „Mi-aş dori să existe dezbateri serioase şi să se ajungă într-un final la un consens, încât să se implementeze cât mai repede. Trebuie să înţelegem că noi suntem parte a ţărilor europene, facem parte din ţările membre UE, că infecţia cu SARS-CoV-2 este infecţie transmisibilă, contagioasă şi nu se limitează la teritoriul unei ţări şi Europa nu poate să fie bine până nu sunt toate ţările bine. Practic, nimeni nu este siguranţă până când toată populaţia europeană nu este în siguranţă”, a punctat Valeriu Gheorghiţă.