STUDIU Obezitatea în rândul copiilor, moştenită de la părinţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Obezitatea în rândul copiilor este moştenită în mare parte de la părinţi, arată cel mai recent studiu publicat în jurnalul Economics and Human Biology.

Datele au fost strânse după ce oamenii de ştiinţă au analizat informaţiile legate de înălţimea şi greutatea de la 100.000 de copii şi de la părinţii acestora, din şase ţări: Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, China, Indonezia, Spania şi Mexic, notează Agerpres. 

Potrivit sursei citate, analiza oferă o perspectivă importantă şi rară asupra modului în care obezitatea este transmisă din generaţie în generaţie, nu doar în cazul ţărilor aflate în curs de dezvoltare, ci şi în cazul celor care sunt deja dezvoltate. „Am descoperit că procesul de transmitere intergeneraţională este acelaşi în toate ţările”, a explicat Peter Dolton de la Universitatea din Sussex.

„Copiii cu părinţi obezi au un risc mult mai mare de a deveni chiar ei obezi când cresc mari — efectul parental este cel puţin dublu pentru majoritatea copiilor obezi faţă de cei mai slabi”, au completat cercetătorii, adăugând că descoperirea ar putea avea consecinţe asupra sănătăţii copiilor la nivel mondial.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite