STUDIU Jumătate dintre tinerii bucureşteni nu cunosc limita legală a alcoolemiei pentru şofat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tinerii nu doresc legislaţie mai permisivă în privinţa alcoolului la volan FOTO Adevărul
Tinerii nu doresc legislaţie mai permisivă în privinţa alcoolului la volan FOTO Adevărul

Jumătate dintre tinerii bucureşteni nu ştiu că limita legală a alcoolemiei înainte de a şofa este zero la mie, iar trei sferturi estimează greşit timpul de eliminare a alcoolului din sânge, rezultă dintr-un studiu al Cult Market Research.

Jumătate dintre tinerii cu vârste între 18 şi 35 de ani din Capitală declară că nu cunosc limita legală a alcoolemiei, însă iau în serios problema şofatului dacă au consumat alcool.

"Numai 54% din respondenţi ştiu că limita legală a alcoolemiei pentru şofat este de zero la mie. Limita legală a alcoolemiei o cunosc 67% din cei care şofează zilnic, iar dintre cei care şofează mai rar, doar 44%", se arată în studiul citat de Mediafax.

De asemenea, trei sferturi dintre ei estimează greşit timpul până la eliminarea din sânge a cantităţii de alcool consumate, indicând un timp mai mare decât cel calculat cu ajutorul aplicaţiei Zero la Mie.

Peste jumătate dintre respondenţi, circa 51%, consumă în medie între 1 şi 2,9 unităţi de alcool (1 unitate reprezentând 20 g alcool pur, adică o bere de 500 ml / un pahar de vin de 200 ml / un shot sau un cocktail cu 40 ml de alcool de 50 la sută) la o ieşire în oraş.

Tinerii bucureşteni nu doresc legislaţie mai permisivă în privinţa alcoolului la volan

Cei mai mulţi dintre tinerii chestionaţi (29 la sută) au afirmat că beau alcool o dată sau de două ori pe săptămână, 23 la sută au spus că fac acest lucru de două sau trei ori pe lună, iar berea este băutura alcoolică preferată şi cea mai consumată.

Mai mult de jumătate - 59 la sută - dintre tinerii intervievaţi apreciază corect faptul că alcoolul le afectează abilitatea de a conduce, în timp ce 11 la sută consideră că o cantitate redusă de alcool le îmbunătăţeşte aceste abilităţi.

"Aproape toate persoanele intervievate, 90 la sută, consideră că nu ar trebui modificată legislaţia cu privire la limita de alcool permisă în privinţa şofatului", se mai arată în studiu.

Peste 150 de interviuri au fost realizate în Centrul Vechi şi în campusuri universitare din Capitală, precum Agronomie, Grozăveşti şi Regie, unul dintre obiectivele studiului fiind măsurarea percepţiei tinerilor şoferi cu privire la timpul necesar pentru eliminarea din sânge a cantităţii de alcool consumată înainte de a şofa. Comparaţiile între percepţie şi realitate au fost făcute folosind indicii aplicaţiei Zero la Mie, prin care se estimează timpul rămas până la atingerea nivelului de zero la mie alcoolemie în sânge.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite