Sorina Pintea – un alt fel de ministru al Sănătăţii

Astăzi, ministrul Sănătăţii a dat un interviu la Europa FM în care, printre altele, a adoptat o poziţie pe cât de surprinzătoare, pe atât de curajoasă şi mai ales corectă. Doamna Sorina Pintea, un ministru care reprezintă PSD în guvernul Dancilă, recunoaşte că principala problemă a sistemului sanitar este insuficienţa finanţării sistemului de asigurări sociale, în condiţiile în care pachetul de servicii este exhaustiv.

Drept urmare, principala schimbare pe care o vizează este modalitatea de finanţare a serviciilor medicale. Creşterea contribuţiilor la asigurările sociale de sănătate sau lărgirea bazei de contribuabili sunt deja excluse, conform opiniei ministrului. Una dintre soluţii, anunţată ca urmând a face parte din viitorul Cod sanitar, la care specialiştii ministerului au început să lucreze, este dezvoltarea asigurărilor complementare. Cum accesul la tehnologiile de înaltă calitate este foarte scump, în măsura în care pacienţii doresc acces la acestea vor trebui să plătească o asigurare privată, iar vviitoarele asigurări private vor viza, se pare, cu prioritate spitalele de stat, conform doamnei Pintea.

Dincolo de faptul că legislaţia actuală permite în totalitate atât asigurările complementare, cât şi posibilitatea spitalelor de stat de a contracta cu firme de asigurări private, preocuparea ministrului sănătăţii este un semnal politic extrem de pozitiv. Perioada în care toţi guvernanţii, indiferent de nume şi apartenenţa politică sau guvern, clamează că din fondurile existente se poate acoperi un pachet de servicii care deşi denumit minimal, este extrem de extins pare a fi trecut. Concepţia păguboasă, populista, conform căreia medicina este gratuită iar pacienţii au dreptul la orice fel de îngrijiri, fără vreo restricţie trebuie să fie eliminată.

Desigur, urmează a se evalua consecinţele eliminării unor servicii din rândul celor acoperite de sistemul social, reducerea numerică a numărului de accesări a acestor servicii (spre exemplu limitarea numărului de internări decontate anual sau a numărului de consultaţii la medic în ambulator sau de analize permise într-un interval de timp) sau eventual introducerea de coplăţi, toate acestea putând face obiectul unor asigurări complementare. Toate acestea pot fi măsuri nepopulare, care pot reprezenta ţinta unor atacuri politice. Acest fapt nu trebuie să descurajeze ministrul Sănătăţii. Dacă a fost posibilă o reforma/revoluţie fiscală, se poate explica populaţiei şi decidenţilor că astfel de masuri sunt menite a salva sistemul de sănătate şi creşte accesul la îngrijiri şi nu contrariul! Aceste posibilităţi trebuie evocate, inventariate şi introduse în practică dacă nu dorim să avem un sistem de sănătate extrem de inechitabil, care îşi bazează supravieţuirea pe faptul că o mare parte a populaţiei nu are acces real la servicii, în special populaţia rurală, iar relaţiile interumane din interiorul sistemului tind a se degrada până la abrutizare, conflictele între pacienţi şi personalul medical fiind din ce în ce mai des subiecte de presă. Mult amintita retehnologizare nu poate şi nu trebuie să se facă eminamente pe finanţare din banii ministerului. Astfel de soluţii, grevate de corupţie şi de influenţare politică a deciziilor au condus la dezechilibrele în dotare din prezent. Spitalele de stat trebuie să-şi valorifice întregul potenţial de care dispun pentru a găsi finanţare pentru retehnologizare.

Pe de altă parte, însăşi supravieţuirea spitalelor de stat ţine de adaptarea acestora la concurenţa cu sectorul privat. Nefolosindu-şi la maxim capacitatea de atragere de fonduri şi abandonarea unor prestaţii către sectorul privat conduce pas cu pas la falimentul sistemului de stat. Într-adevăr, pe măsură ce se dezvoltă sistemul privat este incorect că acestuia să i se interzică posibilitatea de a contracta şi servicii cu sistemul de asigurări de stat. Cum numărul de paturi de spital din sistemul asigurărilor de stat este în scădere (temporar scăderea fiind îngheţată, fără însă a fi fundamentată această măsură), orice pat contractat de sistemul social cu un spital privat va fi însoţită de o scădere a contractării, echivalentă cu acelaşi număr de paturi din sistemul de stat. Scăderea necontrolată va conduce, mai devreme sau mai târziu, la imposibilitatea de a acoperi cheltuielile unor spitale de stat, veniturile fiind condiţionate de numărul de servicii contractate şi în cele din urmă de paturile existente.

Am convingerea că, de îndată, chiar colegii de partid vor încerca să tempereze bunul simţ manifestat în această privinţă de către doamna ministru. Cred că este de datoria tuturor celor care înţeleg, cât de cât, criza din ce în ce mai accentuată a insuficientei mijloacelor financiare destinate sistemului de îngrijiri să profite de ocazie şi să ofere sprijin în elaborarea unui model de finanţare care să fie cuprins în noul Cod sanitar.

În caz contrar, fără rezolvarea acestui aspect esenţial, cel al finanţării sănătăţii, coaliţia PSD-ALDE poate să renunţe încă de pe acum la o nouă lege a sănătăţii, care ar fi doar un praf în ochi.

PS – Celor interesaţi le recomand sa consulte capitolul Politica de sănătate: Stop concurenţei neloiale public-privat în sectorul sanitar românesc din Raportul SAR din anul 2013.