RAPORT Efectele dezastruoase ale modificărilor climatice. Peste 250.000 de oameni vor muri anual, de malnutriţie şi de malarie începând cu anul 2030

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un raport publicat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) arată că schimbările climatice au riscuri dezastruoase asupra sănătăţii. Mai exact, experţii în sănătate publică atrag atenţia că modificarea climei ar putea provoca malnutriţie, malarie, diaree, iar la nivelul anului 2030 vor fi nu mai puţin de 250.000 de decese pe an din aceste cauze.

De asemenea, raportul OMS dat publicităţii subliniază că vor creşte semnificativ şi cheltuielile din domeniul sănătăţii, tot din cauza modificărilor climatice. Astfel, ele ar putea ajunge la patru miliarde de dolari pe an, din prezent şi până în anul 2030, potrivit Agerpres.

Potrivit directorului general al OMS, Margaret Chan, „dovezile sunt de necontestat - schimbările climatice ameninţă sănătatea oamenilor”.

Spre exemplu, poluarea aerului stă la baza a peste şapte milioane de decese premature, an de an. „Dacă se reduc emisiile de gaze cu efect de seră, se diminuează în acelaşi timp poluarea aerului şi numărul de boli cardiovasculare şi respiratorii legate de aceste fenomene”, susţine şi Maria Neira, director pentru sănătate publică şi mediu înconjurător în cadrul OMS.

Tabloul apocaliptic prezentat de meteorologi

Recent, specialişti în domeniul schimbării climatice au prezentat un tablou apocaliptic din punct de vedere meteorologic pentru următoarele decenii - intensificarea turbulenţelor, episoade polare şi caniculare extreme şi valuri oceanice uriaşe.

La iniţiativa Organizaţiei Meteorologice Mondiale (WMO), o agenţie ONU, aproximativ 1.000 de oameni de ştiinţă au dezbătut tema „ce rezervă viitorul în meteorologie”, în această primă conferinţă mondială dedicată domeniului.

După aproape zece ani de la intrarea în vigoare a Protocolului de la Kyoto, care viza reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, problema nu mai este să se afle dacă va avea loc încălzirea Terrei. „Aceasta (încălzirea) este ireversibilă, iar populaţia mondială continuă să crească. Este necesar să ne adaptăm", subliniază Jennifer Vanos de la Universitatea Texas Tech.

Creştere cu două grade a temperaturii medii la suprafaţa Terrei

Această accelerare este de prevăzut cu atât mai mult cu cât scenariile reţinute de către comunitatea ştiinţifică privilegiază o creştere cu două grade a temperaturii medii la suprafaţa Terrei până în 2050. „Norii se vor forma mai uşor, mai rapid, iar ploile vor fi mai puternice”, generând inclusiv mai multe viituri, notează Simon Wang de la Universitatea Utah State.

În general, relevă acest cercetător american, creşterea temperaturii va avea "un efect de amplificare asupra climatului aşa cum îl cunoaştem noi în prezent".

Episoade de frig puternic - ca vortexul polar care s-a abătut în această iarnă asupra unei părţi importante a Americii de Nord - vor fi mai marcate, mai extreme, la fel ca şi valurile de căldură şi perioadele de secetă, adaugă el. Provocarea meteorologilor este, deci, ca de-acum să includă „forţa suplimentară” creată de încălzirea globală în modelele de previzionare care devin tot mai complexe, afirmă Wang.

Pentru a face acest lucru, meteorologii din deceniile următoare vor avea nevoie de calculatoare superputernice care, în prezent, sunt destul de puţine.

Pe aceeaşi temă:

Tabloul apocaliptic prezentat de meteorologi pentru următoarele decenii

Specialişti în domeniul schimbării climatice au prezentat un tablou apocaliptic din punct de vedere meteorologic pentru următoarele decenii - intensificarea turbulenţelor, episoade polare şi caniculare extreme şi valuri oceanice uriaşe - la un Congres încheiat joi, la Montréal.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite