Populaţia României a scăzut cu peste 3.000 de persoane în luna iunie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Populaţia României a scăzut în luna iunie FOTO Adevărul
Populaţia României a scăzut în luna iunie FOTO Adevărul

Populaţia României a scăzut cu peste 3.000 de persoane în luna iunie a acestui an, potrivit ultimelor cifre ale Institutului Naţional de Statistică (INS). În iunie s-au născut peste 16.000 de copii, dar au fost înregistrate peste 19.300 de decese, arată sursa citată.

„Sporul natural a fost negativ în luna iunie, de 3.186 persoane (decedaţii având un excedent faţă de născuţii-vii), la fel ca în luna mai (5.699 persoane). Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub un an, înregistrate în luna iunie a fost de 141, în creştere faţă de luna mai (137 decedaţi sub 1 an)”, se arată într-un comunicat de presă al INS.

Mai puţine căsătorii faţă de luna mai

De asemenea, specialiştii arată că la oficiile de stare civilă s-au înregistrat, doar în luna iunie, peste 10.000 de căsătorii, cu 666 mai puţine decât în luna mai, în timp ce numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive a fost de 2.201, cu 75 mai puţine decât în luna precedentă.

În iunie 2014, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, numărul născuţilor-vii a fost cu 495 mai mic, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 550 mai mic. „Sporul natural a fost negativ în luna iunie 2014 (-3186 persoane), la fel ca în luna iunie 2013 (-3241 persoane). Numărul copiilor cu vârstă sub un an care au decedat a fost cu 2 mai mare decât în luna iunie 2013”, a precizat INS.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite