ONG-urile îi acuză pe deputaţi că îngroapă proiectul de lege care interzice fumatul în spaţiile publice închise
0Cele 250 de organizaţii neguvernamentale membre ale Coaliţiei România Respiră îi acuză pe deputaţii din Comisia de Sănătate şi Familie că refuză să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care se interzice fumatul în spaţiile publice închise.
Concret, membri coaliţiei trag un semnal de alarmă cu privire la amânarea pentru a treia oară consecutiv a discuţiilor, care nu au fost puse pe agenda de lucru a Comisiei.
„În fapt, această amânare îngroapă propunerea legislativă în cadrul acestei sesiuni parlamentare, membri Comisiei de Sănătate şi Familie fiind cei care, în ciuda mandatului de a apăra dreptul la sănătate a cetăţenilor care i-au ales, aleg să pericliteze sănătatea unei Românii fruntaşe în statisticile cu privire la numărul de cancere pulmonare şi boli cardiovasculare”, se arată într-un comunicat de presă.
În consecinţă, ONG-urile le solicită parlamentarilor să dea undă verde discuţiilor cu privire la modificarea legislativă a legii 349/2002 privind efectele negative ale consumului de tutun.
România urmează eşecul spaniol
Un raport european arată că în România, legislaţia antifumat este incompletă sau pur şi simplu nu se aplică, în timp ce ţări precum Irlanda sau Marea Britanie au implementat cu succes politici antifumat cu rezultate vizibile în privinţa sănătăţii cetăţenilor şi care n-au afectat afacerile.
Reprezentanţii Comisiei Europene susţin că singura abordare eficientă a politicii antifumat este interzicerea completă a fumatului în spaţiile publice închise, în timp ce ţările care au promovat o abordare voluntară în ceea ce priveşte introducerea restricţiilor au eşuat în implementarea legislaţiei.
Mai exact, „modelul spaniol” a introdus excepţia „celor 100 mp”: administratorul unui spaţiu public de tipul restaurantelor, cafenelelor, barurilor cu o suprafaţă mai mică de 100 metri pătraţi poate decide ca localul să fie doar pentru fumători.
Principalele cauze de deces din România sunt reprezentate de boli cauzate sau agravate de fumat: bolile cardiovasculare (60% dintre decesele anuale, faţă de 48% media Comunităţii Europene), cancerul (la bărbaţi, cel mai frecvent cancer este cel pulmonar, iar la femei acest tip de cancer este în continuă creştere) şi bolile respiratorii cronice (fumatul este responsabil de peste 80% din cazurile de bronhopneumopatie obstructivă cronică – BPOC).