UPDATE Meteorologii au emis o informare de ploi şi caniculă valabilă pentru toată ţara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În perioada 16 - 17 august a fost emisă o informare meteorologică de caniculă şi ploi FOTO Adevărul
În perioada 16 - 17 august a fost emisă o informare meteorologică de caniculă şi ploi FOTO Adevărul

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă dimineaţă, o informare meteorologică de instabilitate atmosferică şi disconfort termic valabilă în intervalul 16 august, ora 14.00 până pe 17 august, ora 20.00.

UPDATE Meteorologii au emis Cod galben de furtună, valabil până la ora 16.30, pentru sud-estul judeţului Constanţa, în special pentru localităţile Pecineaga, Mosneni, 23 August, Dulcesti, Pecineaga, Vanatori, Olimp, Neptun, Cap Aurora, Mangalia, 2 Mai, dar şi pentru zona subcarpatică a judeţului Argeş, în localităţile Mălureni, Vlădeşti, Poenari, Stoeneşti, nordul judeţului Dâmboviţa, localităţile Dobreşti, Pucheni, Moroeni şi zona de munte a judeţului Prahova, inclusiv staţiunile de pe Valea Prahovei.

În aceste zone vor fi prezente intensificări de scurtă durată ale vântului cu aspect de vijelie, frecvente descărcări electrice şi grindină de mici şi medii dimensiuni, averse ce pot depăşi izolat 25 litri pe metru pătrat.

„În intervalul menţionat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în Muntenia, Dobrogea, estul Olteniei, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali şi a Carpaţilor de Curbură. În aceste regiuni se vor semnala averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi, posibil, grindină. Cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 15 - 20 l/mp şi izolat, mai ales în Lunca Dunării şi în zona litoralului, 30 - 40 l/mp”, se arată în informare.

Totodată, în după-amiaza zilei de sâmbătă, 16 august, în estul Munteniei şi în cea mai mare parte a Dobrogei, vremea se va menţine călduroasă, vor fi temperaturi maxime de 32 - 34 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va mai atinge local pragul critic de 80 de unităţi şi disconfortul termic va fi accentuat.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite