Mersul pe jos pentru începători

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai e încă destul de mult bine pe străzi. Se vede cu ochiul liber între orele 18.00 şi 18.30, atunci când lumina e ciudată, iar soarele se scurge după lacul Tei. Noi suntem în interiorul unei gutui în ziua asta de toamnă caldă, suntem nişte lucruşoare teleghidate care mereu trebuie să ajungă undeva, iar fructul acesta ne înconjoară şi ne strânge sub pieliţa de realitate.

Stau de cinci ani în Bucureşti şi acum două zile am mers prima dată pe jos de la lucru spre casă. Mi-a luat o oră şi câteva minute. Am văzut mormanele de frunze colorate, maşinile aşteptând minute în şir în coloană în timp ce eu le-am depăşit, am văzut mai bine la faţă cartierele prin care alteori treceam rapid cu câte un tramvai, oameni în parcuri, pe pături, mâncând mere, am văzut răhăţei de câine pe marginea drumului şi pensionari plimbând animăluţe mici şi stufoase.

Am văzut viaţă. Un copil pe o bicicletă, sunând la nesfârşit dintr-un claxon venit din purgatoriu, alertând probabil toţi locatarii la geamurile cărora se plimba în cercuri. Un tip într-un costum ca de cosmonaut, fără exagerări, reparându-şi maşina în faţa blocului. Doi oameni alergând după un autobuz, depăşindu-l, ajungând în staţie şi aşteptându-l acolo. Am văzut trei câini fioroşi în curtea unui atelier auto, lătrând nervoşi, urmărindu-mă până la poarta deschisă, renunţând apoi timizi.

Am privit un cartier întreg, cocoţată pe o pasarelă, am văzut acolo spatele caselor ca nişte prăjituri în care cineva a scobit cu furculiţa, uliţele întortocheate, o fabrică de cherestea, un fum albastru care contamina peisajul şi un biciclist curajos, pierzându-se fix prin mijlocul fotografiei. Pe deasupra a trecut fix atunci un avion, nu mint, pur şi simplu s-a nimerit ca în clipa aia un avion să traseze o dungă din dreapta, în sus, până acolo de unde totul se vede ca o machetă. Un avion plin cu oameni care s-au rugat să nu pice nici de data asta. Un avion cu oameni care au ajuns la destinaţie, acolo unde te aşteaptă, ca la orice capăt de drum, fie multă speranţă, fie o adâncă disperare. Mereu sunt doar nemernicele astea două, nici nu ştiu de ce.

Cu două minute jumate înainte ca înserarea să pice, m-am oprit şi am fotografiat cartierul din depărtare, cu trupul lui de uriaş trântit în iarbă şi năpădit de furnici. La un stop am auzit o femeie care încerca să-i explice copilului ei de ce nu trebuie să traverseze pe roşu, deşi toţi ceilalţi oameni au făcut-o. „Pe ei are tot dreptul să-i calce o maşină acum, dacă au încălcat regula. Uite, uite cum vin maşinile din stânga, le vezi?“, „Şi o să-i calce?“, „Într-o zi o să-i calce dacă nu trec pe verde. Noi aşteptăm verdele“, „Şi o să-i omoare?“, „Într-o zi o să-i omoare“. Mi-a fost ruşine să trec şi eu în fugă, deşi nu mai venea nicio maşină. Am stat acolo, cu femeia şi cu fiul ei, aşteptând verdele, fredonând ceva în gând, sperând că totul va fi bine.

Drumul pe jos spre casă a durat cam cât drumul cu tramvaiul, dacă pui toată aşteptarea (vine – nu vine, uite-l, ba nu, nu e tramvaiul meu, iată-l pe al meu, nu, nu e nici ăsta, este evident că tramvaiul meu pur şi simplu nu va mai veni niciodată), plus statul nesfârşit la stop. M-am convins din nou că uneori suntem relativ orbi, că privim foarte rar de jur-împrejur şi că sunt zile în care, chiar dacă vrem să aflăm, pur şi simplu nu ne dăm seama unde este binele. Iar el este peste tot.

În soarele care crănţăne seara cartierul. În câinii mici şi urâţi plimbaţi de pensionari. Chiar şi în tenişii roşii care te bat dacă mergi mult pe jos. În ce a îngheţat, în tot ce pulsează şi în tot ce se târăşte. În ziduri. În afişe. În firme de magazine. În schelele de pe faţada blocurilor, în ganguri, în autobuzele în care n-ai loc să intri. Binele este în corpuri de carne şi în corpuri de lemn. În mâini atacate de boală şi în pălării luate de vânt. În pâine, în poduri peste cartiere şi în biciclete, în oameni, în păsări, în nori. Este peste tot. Este în tot.  

Citiţi AICI toate editorialele semnate de Lavinia Bălulescu

Pe Lavinia Bălulescu o găsiţi şi pe Ferma de gânduri.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite