La ce să fim atenţi când alegem produsele de Paşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Carnea proaspătă de miel are suprafaţa de culoare roz şi este acoperită cu o peliculă uscată, iar ouăle sunt bune de consumat dacă au coaja cu aspect mat, rugos, atrag atenţia specialiştii.

În perioada premergătoare sărbătorilor pascale, magazinele sunt pline de diferite promoţii la alimente care nu ar trebui să lipsească de pe mesele românilor: ouă gata înroşite, carne de miel, cozonaci. Specialiştii îi sfătuiesc pe români să fie foarte atenţi la datele înscrise pe etichete, în cazul produselor gata ambalate şi să fie cu mare băgare de seamă atunci când cumpără carne de miel sau ouă. Aceasta ar trebui achiziţionată strict din locuri autorizate şi în niciun caz de pe marginea drumului. 

„Trebuie să fim extrem de atenţi atunci când discutăm de carne de miel sau ouă, produse care au un impact asupra sănătăţii. Cel mai important este ca ele să fie cumpărate din spaţii autorizate, astfel încât să fim siguri că ele au fost monitorizate şi că au un lanţ al trasabilităţii”, explică Sorin Mierlea, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (InfoCons). 

Cum să alegem carnea de miel 

Potrivit acestuia, cumpărătorii care preferă să nu ia produse din spaţii autorizate pot fi păcăliţi la cântar. Spre exemplu, la alegerea carcasei de miel sunt esenţiale văzul, mirosul şi pipăitul, atrag atenţia autorităţile. 

Carnea proaspătă de miel are suprafaţa acoperită cu o peliculă uscată, iar în secţiune carnea este lucioasă şi slab umedă. Legat de culoarea cărnii, ea trebuie să fie roz la suprafaţă în timp ce în secţiune ar trebui să fie roşie.

Din punctul de vedere al consistenţei, trebuie să fie fermă şi elastică, astfel că urma lăsată de apăsarea cu degetul dispare repede. Şi grosimea carcasei contează, ea ar trebui să depăşească 12 kilograme, spun specialiştii. „Când vine vorba de carnea de miel, e nevoie de multă prudenţă”, arată şi profesorul Maria Puiu, preşedintele Societăţii Române de Genetică Medicală. 

Cozonacul din comerţ şi ouăle gata vopsite

Atenţia sporită este esenţială şi atunci când se aleg ouăle şi cozonacul, subliniază şi profesorul Maria Puiu, genetician. Din cauza zaharurilor şi a cumului de aditivi alimentari, pot surveni probleme de sănătate în această perioadă. Toxiinfecţia alimentară se numără printre ele, notează medicul. 

„Alimentele care ajung acum pe raft nu mai sunt ce erau odată fiindcă au o concentraţie mare de zaharuri şi aditivi alimentari. Problema cu aceste E-uri este că pot interfera cu metabolismul. În momentul de faţă nu ştim la ce reacţii să ne aşteptăm. În ceea ce priveşte ouăle, trebuie verificat ca ele să nu fie expirate”, a completat profesorul Maria Puiu.

Concret, ouăle proaspete sunt cele care au coaja cu aspect mat, rugos, iar ouăle vechi au o coajă lucioasă şi netedă. La consum nu ar trebui să ajungă cele cu coaja crăpată ori lovită. „La un examen simplu a densităţii în apă de robinet, ouăle proaspete trebuie să rămână la fundul vasului în care sunt puse, cu axul longitudinal paralel cu fundul vasului sau acesta să formeze cu fundul vasului un unghi de maxim 30-45 grade”, este testul propus de inspectorii sanitar veterinari. 

Risc de îmbolnăvire pentru bolnavii cronic

La rândul lor, medicii atrag atenţia că bolnavii cronic şi cei care suferă de afecţiuni hepatice sau digestive riscă să ajungă la urgenţe dacă nu consumă cu prudenţă meniul de sărbători - carne de miel, drob, prăjituri, salate bogate în maioneză. 

Prin urmare, sărbătorile pascale trebuie să se caracterizeze prin mese fără excese de alimente din punct de vedere cantitativ sau caloric, un consum mic sau moderat de alcool şi mişcare între mese, pentru o digestie optimă. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite