UPDATE Guvernul a decis să şteargă toate datoriile Institutului Cantacuzino

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta a anunţat, miercuri, în şedinţa de Guvern, că va şterge toate datoriile Institutului Cantacuzino. În acest moment, singurul institut de microbiologie şi imunologie din ţară abia reuşeşte să supravieţuiască. Declinul acestuia a început în februarie 2010, după ce Agenţia Naţională a Medicamentului i-a retras autorizaţia de punere pe piaţă a vaccinurilor, întrucât îi expirase standardul de bune practici de fabricaţie.

Premierul României a anunţat, în şedinţa de Guvern de miercuri, şterge toate datoriile Institutului Cantacuzino.

„Avem proiectul de ordonanţă privind acordarea ajutorului de stat pentru Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Cantacuzino. Deci, în primul rând ştergem toate datoriile şi pornim de la un moment T0. Important este să avem şi un plan ca, după aceea, să nu se acumuleze din nou datorii şi să poată să fie pus în funcţiune şi să-şi exercite rolul absolut strategic şi naţional şi de mândrie, până la urmă, naţională pe care-l are Cantacuzino. Important e că ştergem datoriile", a anunţat premierul la începutul şedinţei de Guvern.

Acesta l-a întrebat pe ministrul Educaţiei şi Cercetării, Sorin Cîmpeanu, dacă a fost notificată Comisia Europeană cu privire la acordarea unui ajutor de stat, iar acesta a răspuns că proiectul de ordonanţă de urgenţă este în primă lectură.

„Ştiu că e în primă lectură, dar zic, urmează să primim şi aprobare de la Comisia Europeană în aşa fel încât să fie foarte clar că putem să facem acest lucru", a replicat Ponta.

Anterior, în presă au apărut informaţii potrivit cărora Guvernul urma să ofere Institutului Cantacuzino un ajutor financiar de 10 milioane de euro.

„Intenţionăm să acordăm un ajutor financiar de 10 milioane de euro pentru Institutul Cantacuzino, din care să poată fi acoperite datoriile institutului către bugetul de stat şi către furnizori, dar din care va rămâne o sumă şi pentru dezvoltare. Proiectul de ordonanţă de urgenţă se va citi în primă lectură în şedinţa de Guvern de miercuri. Acest ajutor trebuie notificat la Comisia Europeană şi sperăm să obţinem un răspuns în perioada următoare”, au explicat surse guvernamentale, citate de Agerpres.

La rândul său, Daniel Constantin, preşedintele Comitetului interministerial pentru gestionarea situaţiei de la Institutul Cantacuzino a explicat că există o confirmare permanentă pentru salvarea unităţii medicale.

„Ordonanţa de urgenţă privind acordarea ajutorului financiar pentru Institutul Cantacuzino este un pas firesc al activităţii desfăşurate până acum în cadrul comitetului interministerial”, a mai spus Constantin. Din comitet mai fac parte Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor, Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei şi Nicolae Bănicioiu, ministrul Sănătăţii.

Preşedintele Iohannis în vizită la Cantacuzino

Luna trecută, preşedintele Klaus Iohannis a vizitat Institutul Cantacuzino şi le-a promis angajaţilor care protestau de câteva luni în curtea instituţiei că va căuta soluţii pentru a-i sprijini şi pentru a pune pe picioare instituţia.

„Nu am venit mai devreme pentru că am vrut să văd dacă se rezolvă problema. Am văzut că nu se clarifică lucrurile şi atunci am vrut să vin personal să discut cu conducerea, să găsim soluţii. Este inadmisibil sau exclus să dispară institutul”, le-a spus Iohannis angajaţilor Institutului Cantacuzino care protestau în curte, înarmaţi cu pancarte.

În total, Iohannis a petrecut o oră şi jumătate la Institut.

„Cred că simpla mutare a institutului de la un minister la altul nu poate să rezolve problema, eu cred că aici este nevoie de o decizie politică. Trebuie să ştim ce vrem cu institutul. Dacă ne lămurim, sunt convins că vom găsi şi soluţii", a arătat şeful statului în contextul în care institutul abia fusese mutat de la Ministerul Sănătăţii la cel al Educaţiei, care la rândul lui a încercat, fără succes, să-l paseze la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila".

Potrivit preşedintelui, activitatea de sănătate publică din Institut trebuie susţinută cu finanţare de la stat. În prezent, se ia în discuţie ştergerea datoriilor Institutului Cantacuzino, care ajung la 30 de milioane de lei. Aşa spunea atunci Adrian Onu, directorul demisionat de la Cantacuzino, la scurt-timp după ce vizita preşedintelui Iohannis s-a încheiat.

„Se va implica în găsirea unei soluţii, care să fie pe termen lung şi să fie mai independentă de fluctuaţiile politice”, a declarat Adrian Onu, adăugând că unitatea strategică, aflată în curs de auditare, are conturile blocate, o parte din sumele obţinute din activitatea desfăşurată ducându-se direct la creditori.

Iohannis: "Institutul Cantacuzino trebuie salvat"

Înainte de a pleca de la Institutul Cantacuzino, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că Institutul Cantacuzino trebuie salvat.

„Pot să vă spun că, după părere mea, Institutului Cantacuzino trebuie salvat şi trebuie să funcţioneze în continuare, însă nu pot spune acum cum. În viitorul destul de apropiat, după ce voi discuta cu cei care pot aduce soluţii, o să vă spun ce s-a hotărât”, a spus Iohannis. 

Proteste pentru salvarea Institutului

Angajaţii Institutului Cantacuzino au protestat de mai multe ori faţă de situaţia în care se află instituţia, cerând inclusiv susţinerea şi implicarea preşedintelui Klaus Iohannis, pentru împiedicarea desfiinţării institutului.

Oamenii au protestat paşnic, pe trotuar, de-a lungul sediului institutului, fluturând steguleţe naţionale şi afişând pancarte cu mesaje precum: "Sunt româncă şi protejez ce-i al ţării mele", "Milioane de ani de viaţă şi milioane de ani de sănătate, utilizând produsele Institutului Cantacuzino", "Performanţa răsplătită cu ignoranţă. Nu suntem de acord", "Nu desfiinţării Institutului Cantacuzino", "Românii au mai demonstra-o: Uniţi salvăm", "Apărăm valorile şi tradiţia. Uniţi salvăm Institutul Cantacuzino".

"Vorbim despre România lucrului bine făcut şi despre un institut care: a salvat milioane de vieţi, îşi păstrează importanţa în sănătatea publică (în prevenirea şi combaterea bolilor infecţioase în cadrul programelor de sănătate publică), este implicat în învăţământul medical de înaltă calitate (studenţi şi medici), este un important centru de diagnostic microbiologic, este una dintre cele mai importante structuri de intervenţie în caz de epidemii şi atacuri bio-teroriste, de o mare importanţă pentru siguranţa naţională, are un rol esenţial în blocarea creşterii preţurilor pentru vaccinuri", se arată în petiţia transmisă preşedintelui Klaus Iohannis, semnată de angajaţi ai Institutului Cantacuzino.

Totodată, în petiţie se amintea de activitatea şi rolul institutului: "Cu peste 90 de ani de activitate, Institutul Cantacuzino poate fi considerat simbolul cercetării medicale româneşti. Aici s-au preparat seruri şi vaccinuri pentru combaterea bolilor contagioase (holeră, tuberculoză, poliomielită, tuse convulsivă etc.). Prin tradiţie, încă de la înfiinţarea institutului de către profesorul Cantacuzino şi prin decret regal (semnat în 1921 de către Regele Ferdinand I), institutul a avut patru roluri esenţiale în medicina românească: diagnostic (şi intervenţie în sănătatea publică), producţie, cercetare şi învăţământ".

La începutul lunii martie, directorul Adrian Onu a demisionat, motivând că nu a fost ajutat de autorităţi ca să "pună institutul pe linia de plutire".

Istoric

Institutul Cantacuzino a fost înfiinţat în 1921. Zeci de generaţii au primit imunitate în faţa bolilor prin vaccinurile preparate la Cantacuzino, cunoscute în întreaga lume. 

În acest moment singurul institut de microbiologie şi imunologie din ţară abia reuşeşte să supravieţuiască. Institutul şi-a început declinul în februarie 2010, după ce Agenţia Naţională a Medicamentului (ANM) i-a retras autorizaţia de punere pe piaţă a produselor injectabile, inclusiv a vaccinurilor, întrucât îi expirase standardul de bune practici de fabricaţie. În aceste condiţii, unele programe naţionale de imunizare au fost blocate timp de mai multe luni, iar autorităţile au fost obligate să importe vaccin.

Anul 2012 a fost primul în care în campania de imunizare gratuită împotriva gripei nu au mai fost folosite vaccinuri de la Institutul Cantacuzino, după ce, în ianuarie 2012, multe loturi cu doze fabricate la acest institut au fost retrase, din cauza unei concentraţii scăzute a tulpinei B, linia de producţie a fiolelor fiind ulterior închisă.

În 2013 producţia a fost reluată, dar, la sfârşitul anului, ANM a anunţat Institutul Cantacuzino că vaccinul antigripal nu poate fi pus pe piaţă, întrucât au fost descoperite probleme. Totodată, ANM a trimis probe, pentru reverificare, la Agenţia Medicamentului din Franţa, care a comunicat, în 31 ianuarie, că vaccinul nu este conform normelor. Rezultatele au indicat faptul că vaccinul antigripal produs la Institutul Cantacuzino are peste 3.000 de unităţi per mililitru de endotoxine, faţă de sub 100 pentru un produs conform.

În acest context, producţia de vaccin a fost oprită, iar imunizarea populaţiei se face numai cu vaccin din import.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite