Că doar n-o să le dea Finanţele, sau politica externă sau Internele! E o dovadă a interesului strict retoric pe care politicienii autohtoni îl au pentru viaţa spirituală a „neamului” şi pentru eroii ei. Nu vreau să spun că un cetăţean de etnie maghiară e, din principiu, inapt – sau neindicat - să administreze cultura română. Aş încredinţa, de pildă, oricînd, acest oficiu dlui profesor Andor Horváth de la Universitatea din Cluj, un intelectual de calibru, cultivat, subtil, dublat de un excelent administrator, aşa cum l-am cunoscut la Ministerul Culturii imediat după revoluţie. Şi nu mă îndoiesc că nu e singura variantă posibilă.

Problema e că efectul simbolic al acestui tip de opţiune nu e în favoarea guvernanţilor, dar şi că UDMR nu se străduieşte să găsească reprezentanţi mai acătării pentru a-şi realiza agenda politică. Mai grav însă decît orice este că nu minoritatea maghiară e principalul vinovat pentru involuţia limbii române, ci, în mult mai mare măsură, majoritatea românească. Cunoaşterea insuficientă a limbii proprii e hiba cea mai supărătoare a politicienilor români. Măcar dna Rozalia Biro recunoaşte că limba română îi e „străină”. Ai noştri o maltratează ca pe o proprietate personală, ca pe o moştenire strămoşească, pe care însă o grădinăresc ca nişte venetici. Improprietăţile, agramatismele, dezacordurile, derapajele lexicale sunt spectacolul cotidian al discursului nostru public. Şi e de adăugat că nici gazetarii, sau românii de rând nu sunt, în această privinţă, cu totul inocenţi. Trăim o degradare constantă a limbii materne şi nu părem prea îngrijoraţi de această iresponsabilă pierdere de identitate.

Nu mă poate indigna bîlbîiala unui biet poliţist român, care, povestind cum a procedat pentru a salva un cetăţean agresat pe stradă, spune: ”Am intervenit instinctual”, vrînd să spună, de fapt, ”instinctiv”. Dar mă indispune grav modul în care vorbesc, uneori, şefii lui, şi şefii şefilor lui, ca să nu mai amintesc de feluriţi moderatori TV, parlamentari, sau ”activişti” de partid, capabili să comită împotriva limbii române, zeci de asasinate pe oră.

Cei mai comici – dar şi cei mai periculoşi – sunt însă cei care strică limba avînd aerul că o răsfaţă, că o „înnoiesc”, că o prelucrează „creator”. Vor să aibă haz sau să se exprime „fin”. Au convingerea că un adevărat „intelectual” e unul care ştie cuvinte rare, care vorbeşte „pe radical” şi îşi lasă interlocutorii cu gura căscată. Aşa a apărut pe piaţa noastră lingvistică termenul „matrafoxat”, pentru a înlocui „trivialul” beat. Acelaşi harnic inovator a produs, de curînd, încă un crocodil lingvistic: într-o emisiune de televiziune, decis să afişeze o nestrămutată credinţă în progresul naţiunii, a repetat, din vîrful buzelor, că vom evolua „incremental”. Evident că n-aţi înţeles despre ce este vorba. Nu e pentru prostime. Numai Dimitrie Cantemir ştia cuvîntul ăsta, pe care l-a luat din latineşte pentru a vorbi de „creşterea şi descreşterea Curţii Otomane”. Da, „incrementum” înseamnă „creştere”. Carevasăzică – ca să înţeleagă poporul neinstruit – vom avea un parcurs „incremental” nu înseamnă altceva decît că „vom creşte”. Dar ar fi păcat să pocim o asemenea luminoasă idee cu vocabule banale, pe măsura ignoranţei generale.

Limbă frumoasă, cinste cui te-a scris, dar şi cui te sulemeneşte acum, ca pe o preţioasă ridicolă, transformîndu-te, mitocăneşte, într-o limbă străină…

Problema este că ingeniosul nostru intelectual nu ştie nici el foarte bine ce-ar putea să însemne „incremental”, de vreme ce spune că „vom creşte incremental” (un fel de a spune că vom creşte crescînd…). Din formulările D-sale rezultă că termenul cu pricina are sensul „puţin cîte puţin”, „treptat”. Oricum, e clar că ne aşteaptă un drum incremental! Nu sunt decît trei posibilităţi: descreşti, creşti, sau stai pe loc. Adică pe limba noastră, a băieţilor cu educaţie înaltă, decrementezi, incrementezi, sau – de ce n-am inova şi noi niţel? -  excrementezi prin stagnare. Limbă frumoasă, cinste cui te-a scris, dar şi cui te sulemeneşte acum, ca pe o preţioasă ridicolă, transformîndu-te, mitocăneşte, într-o limbă străină…