Caniculă în România. Au fost emise noi avertizări de Cod portocaliu şi Cod galben de caniculă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Caniculă în România. Judeţele Arad Bihor şi Satu Mare se află, până miercuri, sub Cod portocaliu de caniculă. De asemenea, specialiştii au emis şi avertizări de Cod galben de caniculă care va cuprinde, până miercuri, toată ţara. În unele zone temperaturile vor urca până la 38 de grade Celsius, iar indicele de temperatură-umezeală va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Caniculă în România. Cod portocaliu de caniculă pentru vestul ţării

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), luni, judeţele Arad, Bihor şi Satu Mare vor fi sub Cod portocaliu de caniculă, fiind anunţate temperaturi maxime situate în jurul valorii de 37 de grade, iar disconfortul termic se va menţine deosebit de accentuat. 

De asemenea, mâine valul de căldură va persista în vestul şi nord-vestul ţării, dar se va extinde şi în regiunile estice şi, local, în cele sudice. 

În Maramureş, Crişana, Banat, Moldova, cea mai mare parte a Munteniei, sudul Olteniei şi vestul Transilvaniei, se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 35...36 de grade şi izolat 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Sub avertizare de Cod galben de caniculă vor fi, luni, Capitala şi judeţele Ilfov, Maramureş, Sălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Timiş, Caraş- Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ialomiţa, Călăraşi, Buzău, Brăila, Vrancea, Galaţi, Bacău, Vaslui, Iaşi şi Botoşani.

cod portocaliu cod galben canicula

Codul portocaliu emis pentru Arad, Bihor şi Satu Mare se va menţine şi marţi şi miercuri, când vor fi temperaturi maxime de 37...38 de grade, iar disconfortul termic se va menţine deosebit de accentuat.

De asemenea, Codul galben de caniculă se va extinde pentru toată ţara marţi şi miercuri. Valul de căldură se va intensifica şi va cuprinde toate regiunile. Temperaturile maxime vor atinge frecvent 35....37 de grade şi izolat 38 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi local pragul critic de 80 de unităţi, în zonele de câmpie şi podiş.

Specialiştii atrag atenţia asupra faptului că valul de căldură va persista şi în următoarele zile. 

cod portocaliu cod galben canicula

Judeţele Arad, Bihor şi Satu Mare, sub Cod portocaliu de caniculă 

Judeţe Arad, Bihor şi Satu Mare se află, duminică, sub Cod portocaliu de caniculă. În aceste zone vor fi temperaturi maxime de 37...38 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.

De asemenea, a fost emisă şi o avertizare de Cod portocaliu de caniculă potrivit căreia în Banat, Crişana, Maramureş, vestul Transilvaniei şi al Olteniei, canicula va persista, disconfortul termic se va menţine accentuat, iar temperaturile maxime vor atinge frecvent 35...37 de grade. 

Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Specialiştii precizează că în celelalte regiuni valorile termice vor scădea uşor faţă de zilele anterioare şi doar pe arii restrânse disconfortul termic va fi accentuat.

Judeţele afectate de Codul galben de caniculă sunt Mehedinţi, Caraş Severin, Timiş, Hunedoara, Alba, Cluj, Sălaj şi Maramureş.

cod galben cod portocaliu canicula

Caniculă în România. Temperaturile înregistrate în cele mai mari oraşe din ţară

În următoarele zile, vremea va continua să fie caldă în toată ţara, maximele ajungând în unele zone chiar şi la 36...37 de grade Celsius.

Astfel, în Capitală se vor înregistra 34 de grade luni, iar acestea vor urca până la 36 de grade, cât se vor înregistra miercuri.

În Craiova luni se vor înregistra 32 de grade, urmând ca miercuri să fie 34 de grade.

Luni vor fi 34 de grade în Timişoara, iar până miercuri acestea vor urca până la 36 de grade.

Maximele înregistrate luni în Arad vor fi de 35 de grade, acestea urmând să urce până la 36...37 de grade miercuri.

În Satu Mare se vor înregistra, luni, 35 de grade Celsius, iar până miercuri acestea vor urca până la 36 de grade.

În Iaşi se vor înregistra 34 de grade luni, iar acestea vor urca până la 36 de grade, cât se vor înregistra miercuri.

În Galaţi, mercurul din termometre va urca luni până la 36 de grade Celsius, tot atâtea fiind anunţate şi pentru miercuri.

Specialiştii au anunţat că luni în Constanţa se vor înregistra 29 de grade, la fel de cald fiind şi miercuri.

Pentru Braşov au fost anunţate 31 de grade miercuri, urmând ca până miercuri acestea să urce la 32 de grade Celsius.

Şi la Sibiu va fi cald. Maximele anunţate pentru luni vor urca până la 33 de grade, iar până miercuri acestea vor ajunge la 34 de grade.

În Cluj se vor înregistra luni 30 de grade, urmând ca miercuri mercurul din termometre să urce până la 31 de grade.

Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Prognoza meteo pe două săptămâni. Caniculă în aproape toată ţara. Şansele de precipitaţii sunt foarte mici

Prognoza meteo pe două săptămâni. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza valabilă pentru perioada 9 – 16 august potrivit căreia vom avea partea de caniculă în cea mai mare parte a ţării, maximele ajungând şi la 36 de grade. De asemenea, specialiştii au precizat că doar izolat ar putea ploua.

 

Prognoza meteo pe următoarele trei luni: temperaturi peste mediile normale şi cantităţi reduse de precipitaţii

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo valabilă pentru următoarele trei luni (august, septembrie şi octombrie), potrivit căreia, temperaturile vor înregistra nivele peste valorile normale, iar cantităţile de precipitaţii vor fi scăzute în aproape toate regiunile. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite