Auto-comunicarea de masă

Un concept central în lucrările lui Manuel Castells este auto-comunicarea de masă, o nouă formă de comunicare prin care individul îşi expune sinele, în faţa unui public larg, prin noile media.

Fiecare individ este activ, atât ca emiţător cât şi ca receptor, deoarece el generează conţinut difuzat în masă cu ajutorul tehnologiilor digitale şi, totodată, selectează, din media, doar ceea ce corespunde intereselor sale. Auto-comunicarea (mass self-communication)[1] se referă la un sistem global de interacţiune în reţea, alcătuit din platforme precum Facebook, LinkedIn, Twitter GooglePlus şi oferă instrumente esenţiale pentru a stimula actele de identitate online. Este comunicare în masă, deoarece mesajele ei pot ajunge la un public global potenţial şi, în acelaşi timp, este comunicarea sinelui, fiindcă utilizatorul este producător de mesaje transmise de el prin reţelele electronice, afirmându-şi propria individualitate în spaţiul comunicării. Spre deosebire de televiziune, consumatorii de Internet sunt şi producători, fiindcă ei furnizează conţinutul.[2] Castells analizează relaţia dintre convergenţa tehnologică şi noul sistem multimedia, prin traseul de la comunicarea în masă la auto-comunicarea în masă.

Această formă de comunicare se diferenţiază de celelalte două forme de comunicare (interpersonală şi comunicarea de masă) prin structură, conţinut şi relaţia emiţător-receptor. Comunicarea în masă are loc la un anumit nivel de interactivitate (de exemplu, intervenţii directe în timpul emisiunilor de televiziune), iar procesul de comunicare rămâne, în principal, unidirecţional, produs şi receptat în contexte diferite. Auto-comunicarea în masă este caracterizată prin mesaje autoproduse, cu un potenţial de audienţă de masă.[3] S-a produs saltul de la comunicarea în masă adresată unui public pasiv, la comunicarea pe sine a individului către un public activ, numit, de Castells, publicul creativ. Noul domeniu de comunicare a creat un mediu nou, cel digital, distribuit la nivel global şi la nivel interactiv prin varietatea de modalităţi de acces la produsele online. Combinaţia ştirilor online cu blogging-ul interactiv şi cu e-mailul, precum şi cu fluxurile RSS din alte documente de pe internet, au transformat ziarele într-o componentă a unei forme diferite de comunicare, auto-comunicarea în masă.[4]Aşa cum reiese din cercetările citate de Castells, cele mai multe bloguri sunt de natură personală, şi astfel, o parte semnificativă a acestei forme de mass auto-comunicare se apropie mai mult de "autism electronic" decât de  comunicare reală.[5], dar mesajul lor este susceptibil de a fi primit şi reprocesat în moduri neaşteptate.

Noile tehnologii de comunicare combină toate formele comunicării de masă într-un hipertext digital, global, multimodal şi emis pe multiple canale. Capacitatea interactivă a noului sistem de comunicare dă naştere la o autonomie, fără precedent, pentru utilizatori în a comunica pe spaţii mari.[6]

Castells argumentează că graniţele dintre mass-media şi toate celelalte forme de comunicare se estompează şi citează cercetări care demonstrează că internetul are o varietate de funcţii de comunicare pentru viaţa socială şi privată, pentru munca, pentru interacţiuni personale, pentru crearea de reţele sociale, pentru informare, pentru divertisment, pentru servicii publice, pentru politică şi pentru religie.[7]

Conceptul de auto-comunicare în masă nu este lipsit de critici.[8] Jan van Dijk recunoaşte utilitatea conceptului remarcând însă limitele acestuia. În opinia lui Jan van Dijk, Castells ignoră problema decalajului digital şi lipsa competenţelor digitale în rândul unei părţi a populaţiei de utilizatori, chiar şi în ţările cu acces mare la Internet. Potenţialul acestui mod de comunicare va fi văzut într-o altă lumină, atunci când utilizarea internetului, în practică, ar putea duce la o consolidare a "elitei de informare", privilegiată în raport cu mare parte a populaţiei. [9]  Jan A.G.M. Van Dijk a dezvoltat conceptul de divizare digitală (Digital Divide) în cartea The Deepening Divide Inequality in the Information Society.[10] Prin acest concept, el propune o altă perspectivă decât cea a lui Castells şi exprimă accesul inegal al membrilor unei societăţi la informaţii şi la tehnologia comunicaţiilor şi achiziţia inegală a calificărilor în acest domeniu.

Nick Couldry apreciază că, deşi Castells acordă o importanţă deosebită auto-comunicării de masă, cartea sa Communication Power nu explică cum ar putea fi pus conţinutul de mass-media să influenţeze viaţa socială.[11] Un alt critic crede că Manuel Castells are un limbaj destul de tehnocrat în abordarea tipurilor de comunicare.[12]

La aceste critici, eu adaug tratarea insuficientă, de către Castells, a contextului istoric şi cultural al utilizatorilor, element fundamental în relaţia cu reţelele sociale online. Societatea în reţea este dominantă în culturile informaţionale şi este marginală în multe părţi ale lumii. Acceptând conceptul de auto-comunicare în masă, rămâne de discutat dacă această comunicare este funcţională şi în lipsa interacţiunii cu celelalte două forme de comunicare, aspect neclarificat de Castells.

Fragment din studiul Manuel Castells: Mass-media în Era Informaţiei, capitol din volumul Mass-media, modernitate tendenţială şi europenizare în era Internetulu în curs de apariţie la Editura Tritonic.

[1] Expresia mass self-communication este tradusă, în limba spaniolă, prin auto-comunicación de masas, iar, în limba frranceză, prin auto-communication de masse.

[2] Manuel Castells, Communication Power, New York: Oxford University Press, 2009, p. 55.

[3] Ibidem.

[4] Ibidem, p. 65.

[5] Ibidem, p. 66.

[6] Ibidem, p. 130.

[7] Ibidem, p. 64.

[8] Pieter Verdegem, ,,Social media for digital and social inclusion: Challenges for information society 2.0 research and policies”, TripleC, 9(1), 2011, p. 34.

[9] Jan van Dijk, ,,Review of Manuel Castells (2009), Communication Power. Oxford, New York: Oxford University Press. (571 p.), 2010”,

http://www.utwente.nl/gw/mco/bestanden/CastellsCommunicationPowerReview.pdf accesat în 10 mai 2014.

[10] Jan van Dijk, The Deepening Divide Inequality in the Information Society,Thousand Oaks: Sage, 2005.  

[11] Nick Couldry, Media, Society, World: Social Theory and Digital Media Practice, Cambridge: Polity, 2012, p. 86.

[12] Christian Fuchs, ,,Some reflections on Manuel Castells’ book Communication Power”, TripleC, 7(1), 2009.