Agresivi? De dragul femeilor!

Comportamentul combativ şi războinic îşi regăseşte justificarea în necesitatea masculilor de a-şi proteja teritoriul şi resursele, dar şi pentru a cuceri femele şi a se reproduce.

„Oricine poate naşte de la Putin”, cu această declaraţie s-ar fi adresat recent femeilor din Federaţia Rusă o deputată din Duma rusească, Elena Mizulina. Fiecare cetăţeancă ar putea primi „materialul genetic” al preşedintelui, pentru a rămâne gravidă şi a naşte copii, beneficiind ulterior de un suport financiar special din partea statului.

„Copiii preşedintelui” vor fi educaţi în instituţii speciale, în spirit patriotic şi vor forma elita militară şi politică a ţării.    

Declaraţia este atât de bizară, încât pare incredibilă. Judecând după sursele media prioritar ucraineşti unde apare informaţia, putem bănui că e mai curând un truc propagandistic în cadrul războiului informaţional care s-a dezlănţuit pe frontul ruso-ucrainean.

Dar, dacă am privi lucrurile din perspectiva unei logici evoluţioniste, nu ar fi ciudat să descoperim că dorinţa majorităţii bărbaţilor ar fi să-şi distribuie ”materialul genetic” aproape neîngrădit.

Această dorinţă instinctuală a marcat istoria evolutivă a speciei noastre şi o bună parte dintre comportamentele noastre sociale sunt subordonate scopului reproductiv.

Inclusiv originea agresivităţii poate fi înţeleasă doar dacă e privită prin prisma avantajelor sexuale pe care aceasta le asigură. Comportamentul combativ şi războinic îşi regăseşte justificarea în necesitatea masculilor de a-şi proteja teritoriul şi resursele, dar şi pentru a cuceri femele şi a se reproduce – în aceasta constă însemnătatea adaptivă şi evolutivă a agresivităţii. Anume din cauza competiţiei pentru succesul reproductiv există o puternică asimetrie comportamentală între masculii şi femelele multor specii de animale şi această asimetrie într-o foarte mare măsură e valabilă şi pentru oameni.

Bărbaţii au avut dintotdeauna tendinţa de a poseda mai multe femei, pentru un mai mare succes reproductiv, şi acesta a fost motivul principal al agresiunii masculine şi al omuciderilor, nu doar în societăţile arhaice tribale, dar şi în cele contemporane, mai mult sau mai puţin avansate. Femeile nu formează coaliţii militare, nu sunt motivate să înceapă un război şi să participe la lupte nu atât din cauza constituţiei lor fizice, ci fiindcă sucesul unei femei în procesul de reproducere este rareori în funcţie de numărul sporit de bărbaţi disponibili; în cazul femeilor, a avea mai mulţi bărbaţi nu înseamnă a avea mai mulţi copii. Riscul femeilor de fi rănite sau omorâte în luptă depăşeşte neproporţional de mult avantajele reproductive sau de statut pe care le-ar putea obţine în cazul unei eventuale victorii în competiţia fizică pentru bărbaţi. În cazul bărbaţilor însă, existau mult mai multe temeiuri pentru antrenarea lor în lupte primejdioase, deoarece riscul era justificat şi compensat prin accesul la mai multe femei, care le năşteau mai mulţi copii şi asigurau continuitatea genetică a acestor bărbaţi-agresori.

În general, din punct de vedere evolutiv, este de succes nu acel individ care supravieţuieşte mai mult, ci acel care lasă mai mulţi urmaşi. Să facem o diferenţă între supravieţuirea fiziologică (a individului nemijlocit), şi supravieţuirea genetică (prin genele distribuite în alte generaţii ale acelui individ); supravieţuirea genetică este prioritară şi accesul la mai multe femei a asigurat anume acestă supravieţuire, genetică, cu riscul decesului individului.

Una dintre explicaţiile biologice cele mai strălucite privind aceste procese evolutive îi aparţine renumitului etolog britanic, Richard Dawkins; acesta a propus teza aşa-numitei „gene egoiste”, potrivit căreia elementele de bază ale evoluţiei sunt genele, nu indivizii sau speciile. În corespundere cu viziunea ştiinţifică dezvoltată de Dawkins, genele trec dintr-o generaţie în alta, ca principal subiect evolutiv, iar corpurile sunt vehicule care asigură această transmitere. În cartea sa „Fenotipul extins” („The extended phenotype”), Dawkins lămureşte că „genele manipulează cu mediul şi îl modelează astfel, încât el să le favorizeze replicarea”.

Altfel zis, genele favorizează manifestarea acelor comportamente care la rândul lor vor asigura replicarea (reproducerea) respectivelor gene. Comportamentul agresiv face parte din această categorie. Din perspectiva tezei susţinute de Dawkins, genele responsabile de comportamentul agresiv îi avantajează pe indivizii deţinători ai acestor gene în luptele competiţionale şi, corespunzător, datorită avantajelor competiţionale ale indivizilor în cauză, „genele agresivităţii” sunt ele însele foarte bine promovate într-o populaţie. Chiar dacă un comportament agresiv îi poate fi devaforabil individului şi în ultimă instanţă îi poate aduce moartea timpurie, din punct de vedere al „genelor agresivităţii” riscurile şi pierderile personale ale individului sunt justificate, atât timp cât el reuşeşte de pe urma cuceririlor sale sexuale să se asigure cu câţiva urmaşi.

Numeroase alte studii de specialitate au subscris în favoarea tezei despre miza genetică şi reproductivă a comportamentului agresiv. Astfel, concluzii similare reies din rezultatele studiului publicat în 2008 de etologii Laurent Lehmann şi Marcus W. Feldman, de la Universitatea Stanford (SUA); potrivit lor, caracterele comportamentale războinice s-au transmis din generaţie în generaţie, sedimentându-se ereditar, graţie accesului sporit la femei şi resurse al indivizilor mai agresivi şi mai combativi. Luptătorii mai agresivi şi mai abili au avut acces la mai multe resurse şi femei cucerite şi, corespunzător, au avut şanse mai mari să-şi transmită genele.

Cercetările etologilor au vizat atât comportamentul agresiv al primatelor, cât şi felul în care s-au dezvoltat comunităţile de oameni anterior formării statelor şi stabilirii frontierelor, precum şi avantajele pe care le obţine un grup în cazul multiplicării la nivel de populaţie a trăsăturilor ereditare ce stimulează manifestarea agresivităţii. Într-un final, Lehmann şi Feldman au propus un model comportamental argumentat prin ecuaţii matematice, care explică logica evoluţionistă a existenţei şi prolificităţii „genelor agresivităţii”.

La rândul său, etologul austriac Eibl-Eibesfeldt a explicat în felul următor raţiunea evolutivă a existenţei şi propagării „genelor agresivităţii” în cadrul grupurilor: „Grupurile care supravieţuiesc sunt întotdeauna acelea care au războinicii cei mai combativi şi cei mai curajoşi. Învinsul este fie lichidat, alungat, fie subjugat şi în modul acesta anihilat din punct de vedere cultural. În acest din urmă caz fondul său genetic este preluat de populaţia învingătoare. Războiul a favorizat pentru o perioadă îndelungată din istoria omenirii selecţia spiritului războinic şi a agresivităţii. (...) Istoria umanităţii de până acum este istoria cuceritorilor victorioşi”.

Cercetătoarea de psihologie evoluţionistă Leda Cosmides a abordat fenomenul războiniciei masculine frontal: ea afirmă că la întrebarea „De ce ar fi cineva atât de stupid, încât să pornească un război?”, există un singur răspuns acceptabil: „De dragul femeilor”.

Riscul de a muri pentru resurse alimentare este puţin justificat din punct de vedere evolutiv, comparativ cu riscul de a muri de dragul obţinerii femeilor.

În cazul succesului în lupta pentru femei, câştigul se contabiliează printr-un număr mai mare de urmaşi pentru bărbaţii victorioşi. Reproducerea, din punct de vedere evolutiv, reprezintă raţiunea de a fi a fiinţelor vii; ţelul final al utilizării diferitelor resurse şi strategii comportamentale este sporirea succesului reproductiv al individului.

Războiul însuşi a evoluat ca strategie reproductivă facultativă, cu risc înalt, dar şi câştig înalt, însoţită de formarea coaliţiilor masculine, ceea ce explică de ce anume bărbaţii sunt agenţii războiului. Confirmarea tezei despre formarea coaliţiilor războinice ca strategie reproductivă vine şi din partea primatologilor. Într-un studiu recent care a analizat beneficiile participării masculilor de cimpanzei (Pan troglodytes) în coalţii agresive, au fost constatate două efecte clare:

1. masculii războinici au un succes reproductiv mai înalt;

2. ei au şanse mai mari să obţină un rang ierarhic superior în cadrul grupului. Iar capacitatea unor masculi de cimpanzei de a forma coaliţii războinice este considerată de cercetători drept o dovadă de „inteligenţă socială” din partea acelor indivizi – ei îşi sporesc şansele de supravieţuire genetică.

Mai multe articole găseşti aici: Instinct şi Raţiune (www.dorianfurtuna.com)

(Sursele bibliografice vor fi prezentate în cartea mea, despre agresivitate; în curs de apariţie).