Reacţia Metrorex după aglomeraţia provocată la metrou de introducerea noului sistem de acces
0
Introducerea unui nou sistem de acces în staţiile de metrou nu a avut efectul scontat. Sute de călători aşteaptă minute în şir să intre sau să iasă din subteran. Călătorii sunt derutaţi şi de faptul că vechile cartele de metrou trebuie introduse invers în aparate, cu marcajul săgeată înapoi.
O coadă de zeci de oameni s-a format, miercuri dimineaţă, la staţia de metrou Unirii 1, după ce un punct de acces a fost închis în vederea modernizării sistemului de acces. Metrorex a anunţat că începând de miercuri se vor executa lucrări la instalaţiile de taxare din 11 staţii de metrou.
Cei mai mulţi dintre oameni nu ştiau că va fi închis punctul de acces de la Unirii, unii neştiind nici dacă metroul circulă sau nu, astfel că s-a format coadă la celelalte puncte de acces în staţia de metrou Unirii 1.
Înghesuială a fost şi la staţia Eroii Revoluţiei, şi la Păcii, staţii la care se fac, de asemenea, lucrări de modernizare.
Cozi şi la staţia de metrou Pipera
În a doua zi de la introducerea noului sistem de acces în staţia de metrou Pipera, utilizarea acestuia pare în continuare dificilă, în condiţiile în care ani de zile cartela de acces era introdusă într-un anumit sens. Din acest motiv, Metrorex şi-a trimis angajaţii să-i ajute pe călători să treacă de poarta de acces, pentru fluidizarea traficului.
Probleme cu utilizarea cartelelor s-au înregistrat în timp şi la alte staţii de metrou până când călătorii s-au obişnuit cu noul sistem de acces.
Reacţia Metrorex
„Ca urmare a situaţiilor de supraaglomerare semnalate la orele de vârf, au fost alcătuite echipe mixte din angajaţii Metrorex şi personal de pază, pentru acordare de asistenţă şi îndrumarea călătorilor. Fiecare agent de staţie este prezent în aceste zone aglomerate, pentru a transmite Dispeceratului Central evoluţia situaţiei din teren şi luarea de măsuri în funcţie de situaţia dată.
În plus, numărul porţilor de acces în staţie a fost mărit şi s-a avut în vedere modificarea fluxurilor de intrare-ieşire în funcţie de traficul de călători pe intervale orare. Pentru a înlesni accesul călătorilor în staţie, au fost afişate pictograme cu modul corect de utilizare a cartelelor. Totodată, Metrorex transmite că lotul existent şi funcţional de cartele va fi schimbat cu un nou design, la finalizarea tuturor lucrărilor de modernizare control-acces“, arată compania într-un comunicat de presă.
Staţia de metrou Pipera a fost redeschisă începând de luni, astfel că circulaţia pe Magistrala 2 de metrou a fost reluată în condiţii normale, iar călătorii vor putea accesa toate staţiile de metrou ale acestei magistrale.
Staţia de metrou Pipera a fost închisă circulaţiei timp de doar două zile, sâmbătă şi duminică, timp în care au fost făcute eforturi pentru ca lucrările de modernizare a instalaţiilor de control acces să fie finalizate mai repede decât a fost preconizat în ultimul calendar înaintat de către constructor.
La sfârşitul lunii iunie, Metrorex a decis reducerea de la şapte la trei zile a perioadei de realizare a lucrărilor de modernizare la staţiile cu o singură intrare.
Alte lucrări vor fi făcute după următorul program: în Aurel Vlaicu 29 iulie - 1 august, în Constantin Brâncoveanu 22 - 25 iulie, în Tineretului şi Apărătorii Patriei 2 - 5 septembrie, în Dimitrie Leonida şi Costin Georgian 9 - 12 septembrie, în Pantelimon şi Berceni 16 - 19 septembrie.
Metrorex a anunţat, pe 13 iulie, că vor fi modernizate instalaţiile de control acces din Staţia Piaţa Unirii 1, între 19 iulie şi 25 iulie, respectiv accesul dinspre Splaiul Independenţei şi Bulevardul Unirii şi accesul dinspre Parcul Unirii (lift).