În 2014, angajaţii au 12 zile libere legale, însă doar 9 vor fi în timpul săptămânii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Românii vor avea practic o zi liberă în plus în 2014, după liberele care pică în timpul săptămânii
Românii vor avea practic o zi liberă în plus în 2014, după liberele care pică în timpul săptămânii

În anul 2014, angajaţii din România vor avea parte de 12 zile declarate libere prin Codul Muncii, o parte dintre ele ca sărbători legale, însă doar nouă sunt în timpul săptămânii. Alte trei zile libere ar putea fi adăugate calendarului salariaţilor, dacă vor trece de votul Parlamentului.

Potrivit Codului Muncii, sărbătorile legale sunt zilele declarate prin lege ca fiind nelucrătoare, altele decât cele din weekend, majoritatea asimilate sărbătorilor religioase.

Din iulie 2012, când a fost introdusă în Codul Muncii ziua de 15 august, Adormirea Maicii Domnului, în rândul zilelor libere legale, românii au 12 sărbători legale. 

Anul acesta, doar opt dintre ele au picat în timpul săptămânii şi au fost aşadar zile libere propriu-zise.

Angajatii s-ar putea bucura de alte trei zile libere legale, dacă ţinem cont de câteva propuneri legislative înregistrate la Senat şi aflate în dezbatere parlamentară. 

Se propune introducerea în Codul Muncii, ca sărbători legale, a celei de-a treia zile de Paşte, a datei de 10 mai şi a datei 21 mai - ziua Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, potrivit avocatnet.ro.

Zilele libere din 2014,  aşa cum sunt ele stabilite de Codul Muncii:

Anul Nou:

  • 1 ianuarie - miercuri
  • 2 ianuarie - joi


Paştele

  • 20 aprilie - duminică
  • 21 aprilie - luni


Ziua Internaţională a Muncii : 1 mai - joi

Rusaliile

  • 8 iunie - duminică
  • 9 iunie - luni


Adormirea Maicii Domnului : 15 august - vineri

Sfântul Andrei30 noiembrie - duminică

Ziua Naţională a României : 1 decembrie - luni

Crăciunul

  • 25 decembrie - joi
  • 26 decembrie - vineri


Potrivit legii, în zilele de sărbătoare legală nu se lucrează, excepţie fac unităţile sanitare şi cele de alimentaţie publică, precum şi domeniile unde activitatea nu poate fi întreruptă în această perioadă. Salariaţii care lucrează totuşi în aceste zile libere au dreptul la compensarea cu timp liber corespunzător, acordat în următoarele 30 de zile.

Românii au cele mai puţine libere din UE

Românii se numără printre salariaţii Uniunii Europene cu cele mai puţine zile libere legale şi de concediu. Avem 8 zile libere de sărbători naţionale, excluzându-le pe cele care pică duminica, şi 21 de zile de concediu într-un an, potrivit ultimului studiu, din 2012, al organizaţiei Eurofound.

La polul opus, Slovacia are 14 zile libere naţionale, iar angajaţii din Germania, Danemarca şi Franţa se bucură de 30 de zile de concediu anual.


Cât lucrează şi cât timp liber au zilnic angajaţii români

Angajaţii români lucrează zilnic, în cursul săptămânii, în medie, 7:44 ore, bărbaţii cu 38 de minute mai mult decât femeile, potrivit unui studiu realizat de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Zilele libere suplimentare de Sărbători vor fi recuperate sâmbăta sau prin program extins de lucru

Zilele libere suplimentare acordate în decembrie de Sărbători vor fi recuperate sâmbăta, pe 14 şi 21 decembrie 2013, sau prin prelungirea corespunzătoare a timpului de lucru până în data de 24 decembrie 2013, iar ziua liberă suplimentară din ianuarie va fi recuperată tot sâmbăta, pe 11 ianuarie.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite