Comisia de revizuire a Constituţiei. Amendamentul UDMR privind scoaterea cuvântului "naţional" a fost respins

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Crin Antonescu, preşedintele Comisie de revizuire a Constituţiei FOTO Arhiva Adevărul
Crin Antonescu, preşedintele Comisie de revizuire a Constituţiei FOTO Arhiva Adevărul

Amendamentul UDMR, prin care se solicită scoaterea cuvântului "naţional", din articolul 1, aliniatul 1, din Constituţie a fost respins de Comisia de revizuire. Amendamentul a fost respins cu un vot "pentru" şi 20 de voturi "împotrivă".

Argumentele votului împotrivă: Toni Greblă, senator PSD:  "A intrat în conştiinţa publicului. Dacă umblăm la articolul 1, nu va trece de referendum".

Petre Roman, deputat PNL: "Nu e bine să ne atingem de acest articol. Problema este cum definim naţiunea. Dacă o definim drept comunitatea tuturor cetăţenilor României, atunci nimeni nu ar trebui să se supere că apare cuvântul naţional. Ce înţelegem prin naţiune?"

ARTICOLUL 1 (1):  România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.

Comisia de revizuire a Constituţiei a decis cu trei voturi "pentru" şi 16 voturi "împotrivă" să respingă amendamentul care instituia republica parlamentară ca formă de guvernământ a statului român

Introducerea sintagmei de stat laic-amendament respins

Deputatul Remus Cernea solicită ca la Articolul 1, aliniatul 3, să se introducă cuvântului "laic", întrucât laicitatea reprezintă principiul democratic asumat de democraţii europene

Claudiu Crăciun, prezent din partea Forumului Constituţional, a susţinut că 33 de ONG-uri sunt în favoarea introducerii cuvântului laic. "Introducerea cuvântului laic nu afectează drepturile şi libertăţile", susţine Crăciun.  

Ioan Adam, deputat PSD: "Nu există raţiune de ordin juridic care să justifice raţiunea acestei sintagme". 

Amendamentul a fost respins cu 2 voturi "pentru" şi 13 voturi "împotrivă".

Grupul PNL susţine un amendament privitor la Articolul 1, aliniatul 4. Delimitarea clară a celor trei puteri în stat. Introducerea unui nou principiu: Cooperarea loială între puterile statului. 

Crin Antonescu: Preşedintele în conformitate cu Constituţia actuală are o serie de atribuţii care ţin de zona executivă. Cred că e beneficiă această delimitare. Cred că face bine şi guvernului şi Administraţiei Prezidenţiale. 

Varujan Pambuccin, deputat Minorităţi naţionale: Preşedinţele este şeful statului, deci şeful instituţiilor. Riscăm să deschidem o cutie a Pandorei. 

Petre Roman, deputat PNL: Statul nu e doar ansamblul instituţiilor statului. O anumită confuzie persistă atâta vreme cât există Consiliul Superior de Apărare a Ţării (CSAT).

Marton Arpad, deputat UDMR: Unde sunt autorităţile publice locale? Nu sunt nici în Executiv, nici în Legislativ. 

Andronache Gabriel, deputat PNL: CSAT este o putere autonomă. 

Discuţia asupra acestui amendament se va relua după ce se va discuta amendamentul care reglementează atribuţiile şefului statului.

Membrii Comisiei de revizuire au votat încheierea şedinţei. Următoare şedinţă este marţi, începând cu ora 10.00.

Comisia de revizuire a Constituţie va lucra de marţi până joi, între orele 10.00-18.00, cu o pauză de două ore pe zi. Programul a fost votat de membrii Comisie, reuniţi miercuri în prima şedinţă. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite