România din umbră

Ce ar putea scoate oare ţara din întunericul în care s-a văzut aruncată în ultimii ani? PNL propune un „cabinet din umbră“. Dar aşa cum e alcătuit, acest guvern paralel numai lumină nu pare să fie în stare să aducă.

Câteva zile sub soarele necruţător al Meditarenei te pot lecui de orice posibil dispreţ faţă de noţiunea de umbră, oricât de frecvent am utiliza-o peiorativ, în opoziţie faţă de cuvinte încărcate de sens pozitiv, precum lumina.

Se aude că PNL şi-a oferit mai nou, în fine, un „guvern din umbră“. Ce bine, am exclamat, bucurându-mă sincer. Aşa face opoziţia şi în democraţiile occidentale, mi-am spus. E timpul să fericim şi meleagurile dintre Carpaţi şi Dunăre cu unul fercheş, gigea şi lustruit ca pantofii domnilor pe care banii îi dau afară din palate şi îi expediază val vârtej la investiţii în Brazilia domnilor Dragnea şi compania.

Căci, în fond, de ce anume ar avea nevoie România politică mai aprig decât de opţiuni? Oare ce i-ar trebui mai mult decât o alternativă la un cabinet cu voie de la un infractor şi cu girul unor penali, la indivizi cu aplecări zootehnice, exaltând lâna şi oaia cea iubită cu o candoare demnă sau poate, cine ştie, nedemnă de cauze mai bune?

Ce i-ar folosi mai mult decât niscai variante la inşi ce deservesc politica externă a României de la comunism încoace, încremeniţi parcă în lumea „bipolară“ de-acum aproape o jumătate de veac, ca şi cum diplomaţia nu s-ar mai fi desprins din orientarea ei securistă ei de pe timpuri?

Ce i-ar prinde mai bine decât schimbarea celor ce declară „soluţionate“ problemele sănătăţii, în timp ce copiii ţării mor din obscurantism gros, care împiedică autorităţile să priceapă că a nu vaccina obligatoriu echivalează cu osândirea de nevinovaţi la mutilare sau la pedeapsa capitală? Că nu e semn de liberalism, ci de primitivism, de vreme ce libertatea unuia se opreşte acolo unde începe să pricinuiască moartea altuia?

Dar o privire fie şi doar sumară dedicată „guvernului din umbră“ al PNL în varianta Ludovic Orban e de natură să-i lecuiască de speranţe mari pe căutătorii nădejdii de mai bine, de cinste, pricepere şi competenţă în uselizatul şi pesedizatul spaţiu politic românesc.     

Se aude bunăoară că un anume Ben-Oni Ardelean ar urma să-l înlocuiască pe Teodor Meleşcanu la externe. Bravos naţiune. Pe Ben Oni Ardelean l-ar recomanda, s-a spus, calitatea lui de pastor baptist, care ar garanta relaţiile excelente cu liderii comunităţilor neoprotestante de peste ocean.

Aş alege oricând acest partid, vai, plin altfel, din păcate, de nulităţi, de penali şi de alţii asemenea, câtă vreme alternativa rămâne răul cel mare.

Am avea de cârtit în contra acestor comunităţi? Defel! Dar împotriva unui pastor la cârma ambasadelor? În niciun caz! Suntem indiferenţi la ameliorarea raporturilor cu americanii? Câtuşi de puţin! Dar în complicatele condiţii globale actuale, se poate oare declara satisfăcută diplomaţia unei ţări ca România cu o astfel de acreditare nedublată de competenţa şi de experienţa veritabilului specialist?

Să ne mai mirăm că într-un articol apărut în ziare.com sub sugestivul titlu de „Guvernul din umbră e în ceaţă“, europarlamentarul Cristian Preda se arată, de asemenea, foarte neplăcut surprins, între altele, de ideea năstruşnică de a-l înlocui pe amatorul de oi cu Nini Săpunaru, despre care nu se ştie exact cum oare a ajuns „din om al vămilor, ministeriabil la Agricultură?“ 

Da, PNL are şi oameni foarte ok. De pildă, Raluca Turcan. Şi da, aş alege oricând acest partid, vai, plin altfel, din păcate, de nulităţi, de penali şi de alţii asemenea, câtă vreme alternativa rămâne răul cel mare. Căci ştiu că scoaterea ţării din umbra ei deasă depinde nu doar de confiscarea averilor marilor corupţi, de prezervarea unei DNA eficiente şi de izbăvirea ei de obscurantism şi manipulare, ci şi de menţinerea în viaţă a alternanţei la putere, cu tot cu trimiterea la plimbare a actualului partid guvernamental, aflat încă la cheremul unui ins ca Liviu Dragnea.

Petre Iancu - Deutsche Welle